G4Media.ro

Protest la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani: Medicii au renunțat la contractul…

Sursă foto: Pexels

Protest la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani: Medicii au renunțat la contractul de gărzi  / Acuză implicarea politicului în managementul unității medicale

Medicii Spitalului Municipal de Urgență Pașcani protestează împotriva schimbării bruște a managerului unității, anunțată fără consultare publică, relatează News Pașcani. Nemulțumiți de această decizie, medicii din secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă, Pediatrie, Chirurgie și Medicină internă și-au înaintat demisiile, din contractul de gărzi, în semn de protest față de amestecul  politic în conducerea spitalului.

„Nu acceptăm ca spitalul să fi condus politic. Asta este forma prin care noi protestăm. Domnul manager și domnul primar au 20 -30 de zile să ne anunțe de ce au făcut acest lucru. Spre deosebire de ei care de vineri au anunțat că luni o să avem un nou manager și citez primul lucru pe care domnul primar a spus că îl recomandă pe domnul Câmpeanu ca manager este că vine dintr-o familie bună, suntem foarte supărați pentru că nu s-a consultat cu comunitatea din Pașcani cu medicii din spital. Reamintesc că Spitalul a fost condus numai de către medici”, a declarat medicul Gheorghe Carp, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Pașcani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sunt prea mulți Infirmieri , brancardieri , asistenți medicali și personal TESA majoritatea angajați pe criterii…..Medici sunt putini…restul

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.