Protest la Spitalul Universitar din Capitală. Vouchere de vacanță sau sporuri? Angajații se plâng de condițiile de muncă: Pică tot spitalul pe noi!
Mai mulți angajați ai Spitalului Universitar din Capitală au ieșit să protesteze, luni dimineață, după ce conducerea a pus salariaţii să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporuri. Oamenii spun însă că sunt nemulţumiţi și de condiţiile în care sunt nevoiţi să lucreze, transmite Digi24.
„Nemulţumirile principale sunt următorele: lipsa personalului, condiţiile inumane în care lucrăm, atât cei din blocul operator, cât şi colegii de pe secţie, lipsa materialelor, chiar dacă se spune, conducerea spune că aveţi, aveţi, aveţi, nu avem! Tot spitalul pică pe noi, efectiv. (Reporter: Care sunt riscurile pentru pacienţi?) Riscurile pentru pacienţi… infecţiile asociate actului medical. Cumpără medicii, fac chetă să cumpere o găleată de Vinarom, instalatorii cumpără ce pot cum pot. Avem toalete în saloane unde se trage apa cu sârma, becurile sunt cumpărate de noi, salariaţii”, a declarat Mariana Luceanu, asistent anestezist la Spitalul Universitar.
Două dintre cadrele medicale care protestează, luni, la Universitar, au declarat că au intrat în greva foamei.
„Nu pot să iau de la bolnavi şi nu pot să iau de la investiţii pentru vouchere de vacanţă”, spune, în replică la nemulțumiri, Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar, care neagă existența unor lipsuri din materialele strict necesare.
Oamenii cer să fie făcute controale neanunțate, pentru că până acum au fost făcute controale anunțate și totul a ieșit în regulă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii