G4Media.ro

Protest la Moscova din cauza interzicerii serviciului de mesagerie criptat Telegram

Protest la Moscova din cauza interzicerii serviciului de mesagerie criptat Telegram

Mii de cetăţeni ruşi au participat luni în centrul Moscovei la un protest împotriva deciziei autorităţilor de a bloca accesul la Telegram, unul dintre cele mai sigure sisteme de mesagerie online, cu milioane de utilizatori în Rusia. Protestatarii au strigat „Putin e un hoţ!”, potrivit Radio Europa Liberă, şi au cerut oprirea cenzurii. La protest au participat circa 7.000 de oameni, potrivit agenţiei publice Tass, estimări independente nefiind disponibile.

Protestul, la care a participat şi Alexei Navalnâi, principalul opozant al lui Putin, este al doilea de după realegerea lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat prezidenţial. La finalul lunii martie, după ce 41 de copii au murit în incediul dintr-un mall, la Moscova şi oraşul siberian Kemerovo au avut loc proteste în care oamenii au strigat sloganuri contra lui Putin.

Manifestaţia de astăzi de la Moscova reprezintă o încercare a ruşilor de a atrage atenţia asupra cenzurii tot mai puternice exercitate de Kremlin nu doar asupra presei, ci şi asupra internetului şi reţelelor de socializare.

Pavel Durov, fondatorul Telegram, a salutat protestul. Durov, care trăieşte în exil, a trecut deja printr-o experienţă dureroasă cu autorităţile ruse. El a fondat şi reţeaua socială VKontakte, cea mai populară din Rusia, dar în urma presiunilor politice exercitate de Kremlin a fost forţat să o vândă.

Foto: Twitter / Alex Kockharov

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează