G4Media.ro

Protest spontan la singurul producător de explozivi din România / „Bugetul este…

Sursa foto: Radio România Târgu Mureș

Protest spontan la singurul producător de explozivi din România / „Bugetul este înjumătățit. Toți salariații sunt nemulțumiți” / ”Doamne ferește, de un eventual asalt al rușilor către de noi”

Angajații Fabricii de pulberi Făgăraș, singurul producător de explozivi de mare putere și propulsoare solide din România, au declanșat astăzi un protest spontan, anunță Radio Mureș.

Cei aproximativ 150 de angajați au ieșit în curte, în semn de protest față de alocarea bugetară din acest an. Ei sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile aferente lunii decembrie, iar alocarea de buget pe 2024 asigură doar jumătate din fondul de salarii pe acest an.

Printre nemulțumiri se numără și lipsa de comunicare cu conducerea Romarm, compania care patronează această fabrică, în condițiile în care mandatul actualului director general expiră la finalul lunii ianuarie.

”Am fost informați, pe finele săptămânii trecute, că, la Fabrica de pulberi, bugetul este înjumătățit, ceea ce ne asigură, pentru anul acesta, jumătate din fondul de salarii necesar asigurării drepturilor salariale. Toți salariații sunt nemulțumiți, au o incertitudine asupra viitorului lor, al societății, cu atât mai mult cu cât este unicul producător de pulberi și explozivi de mare putere din România”, spune liderul sindicatului Nitramonia Rompiro, Lucian Cupu.

El susține că deși avem un război la graniță, volumul de muncă pentru producerea de muniție nu a crescut, iar investițiile promise întârzie.

”Oamenii lucrează în aceleași condiții, nu s-a investit, deocamdată, nimic. Acest lucru ar trebui să fie o altă discuție, vizavi de ce se întâmplă și cum ne pregătim, Doamne ferește, de un eventual asalt al rușilor către de noi, cu ce ne vom apăra. Putem cumpăra F 16, putem cumpăra orice altceva, ca să putem să le folosim, corvete și așa mai departe, trebuie ceva ca să se arunce și să și explodeze, care se face numai la Făgăraș, ia lucrurile nu sunt tocmai cum ne așteptăm”, spune liderul de sindicat.

Angajații vor continua protestul și în perioada următoare și, în funcție de răspunsul conducerii, iau în calcul organizarea unui protest la București.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Păi nu spuse PM că la noi n-o să fie război?

  2. Doamne Ferește? Probabilitatea este de 90%! 90% ca Trump să devină președintele SUA, 90% că odată ce este președinte să blocheze ajutorul pentru Ucraina, 90% ca Ucraina să piardă și o zi mai târziu Republica Moldova să pice, și o săptămână mai târziu alianța cu SUA pe post de răzvrătit să fie atacată in cel mai slab punct al ei! Nu Polonia, nu țările baltice unde sunt susținuți de armate extrem de puternice ale Finlandei, Suediei, chiar Germaniei. Ci da, ați ghicit, veriga cea mai slabă, România! In plus, visul de secole al Rusiei este accesul la Balcani, predominant slavonic, blocat secole de România! Pentru a nu mai fi un pericol pentru Rusia, pe lângă cat se poate extermina și viola in timpul războiului de cucerire a României, odată cucerită tara trebuie destrămată, să nu mai fie un dop in ambițiile niciunui președinte rus!

  3. oameni buni , treziti-va, asta inseamna incompetenta PSDNLUDMR , cand domeniul asta ar trebui sa mearga ca uns, oamenii aia sunt in greva, si apoi se vor plange pe la latrine ca UE nu ne lasa, si ne saboteaza afacerile
    sa ne fereasca d-zeu sa ne trezim cu rusii ocupand ucraina, si apoi inconjurandu-ne prin ucraina/serbia/bulgaria , atunci o sa vedem 30+ de ani de CORUPTIE GENERAL.IZATA marca PSDNLUDMR, cum sa ne transformam in teren de lupta pentru ca nu am stiut sa ne cream o armata cu adevarat cum trebuie , cum e in Polonia