G4Media.ro

Protest uriaș în Chile: Un milion de oameni pe străzile capitalei Santiago

Sursa foto: captură video

Protest uriaș în Chile: Un milion de oameni pe străzile capitalei Santiago

Peste un milion de persoane au protestat paşnic, vineri, pe străzile capitalei Santiago de Chile, informează dpa şi AFP, preluate de Agerpres.

„Mulţimea mărşăluieşte astăzi, veselă şi paşnică, iar chilienii cer un Chile mai drept şi mai solidar, ceea ce deschide căi măreţe ale viitorului şi speranţei. Cu toţii am ascultat mesajul. Ne-am schimbat cu toţii. Uniţi şi cu ajutorul lui Dumnezeu, vom parcurge drumul către acel Chile mai bun pentru toţi”, a scris pe Twitter preşedintele Sebastian Pinera, conform EFE.

Cu toate acestea, cea mai repetată solicitare în cadrul protestelor în masă care au avut loc în toată ţara vineri a fost demisia sa, în scandările şi pe pancartele purtate de manifestanţi.

Deciziile preşedintelui în timpul crizei, cum ar fi decretarea stării de urgenţă şi scoaterea armatei în strada sau declaraţii conform cărora Chile este în stare de război, nu au făcut decât să influenţeze şi mai mult starea de spirit a unor cetăţeni care au decis să iasă în stradă şi să îşi exprime nemulţumirile într-un număr pe zi ce trece mai mare.

Acest val de proteste, soldat cu 19 morţi, cel puţin 600 de răniţi şi 6.000 de persoane arestate, potrivit Parchetului, a fost declanşat de creşterea preţului biletelor de metrou din capitală, picătura care a umplut paharul chilienilor care, de vinerea trecută, au început să protesteze zilnic pentru a-şi arată nemulţumirea.

„Chile trăieşte astăzi o zi istorică. Regiunea metropolitană Santiago este protagonista unui marş paşnic de aproximativ 1 milion de persoane, ce reprezintă visul unui nou Chile”, a scris primarul Karla Rubilar într-o postare pe Twitter, însoţită de o filmare aeriană a demonstranţilor care inundau străzile capitalei chiliene.

Proteste au avut loc vineri şi în alte oraşe, precum Valparaiso, Punta Arenas şi Vina del Mar.

Între timp, armata a confirmat că starea de asediu va continua să fie valabilă în capitală şi în timpul nopţii de sâmbătă.

Sursa foto: captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Si noi stam si punem timbre din cuvinte, de parca ar conta, jafurile asta politica ne duc de nas. Chiar nu vede nimeni? Campania veorocai e pornita de la un misto marca Roxy nu stiu cum de pe insta

  2. Avem destule exemple din care putem invata ce avem de facut: Chile, Islanda, Ucraina, Estonia….dar nu poti, frate, sa-i urnesti pe romani!

  3. Proteste organizate de stanga. Bullshit.

    • Trepanați rău, ăștia ca vali. Văd numai „stânga” și „dreapta” peste tot. Noroc că sunt puțini, majoritatea oamenilor își văd de treabă și nu pun botul la toate prostiile propagandistice.