Proteste ale angajaţilor din Poliţie şi sistemul penitenciar, la Ministerul de Finanţe/ Cer aplicarea unor măsuri care ar duce la majorarea veniturilor în aceste domenii
Angajaţi din Poliţie şi din sistemul penitenciar au anunţat că ies în stradă, luni, în faţa sediului Ministerului Finanţelor, pentru a protesta faţă de măsuri luate de Guvern care afectează nivelul veniturilor salariaţilor din aceste sectoare, transmite News.ro.
Membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) vor participa la acţiuni de protest în stradă, în faţa Ministerului Finanţelor şi a Guvernului. Protestul anunţat în urmă cu o săptămână de SNPPC va avea loc până la finalul lunii februarie.
Săptămâna aceasta au fost anunţate pichetări exclusiv la Ministerul Finanţelor, în zilele de luni şi marţi, între orele 10.00 – 12.00.
Revendicările poliţiştilor şi personalului contractual vizează neaplicarea începând cu 1 ianuarie 2022 în integralitate a Legii nr. 153/2017, diminuarea unor pensii de serviciu ale poliţiştilor, neaplicarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 20% tuturor beneficiarilor, neactualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS, neîncadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, precum şi neactualizarea calculului indemnizaţiei lunare de chirie.
Duminică seară, FSANP a anunţat că şi angajaţii din penitenciare se alătură protestului SNPPC, cerând „deblocarea salariilor si pensiilor, actualizarea normei de hrană şi de echipare la nivelul anului 2022”.
„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că, prin lipsa de interes a guvernanţilor faţă de structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, clasa politică urmăreşte deprofesionalizarea şi slăbirea autorităţii oamenilor legii în faţa infractorilor. Combaterea criminalităţii, siguranţa naţională, liniştea publică şi protecţia cetăţeanului nu se pot realiza cu un poliţist lipsit de dotări tehnice, fără acces la pregătire profesională eficientă, epuizat de sute de ore suplimentare şi fără sprijin real din partea factorilor de conducere. În concluzie, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) este de părere că, În România, nu se poate vorbi de stat de drept, atâta timp cât angajaţii din poliţie şi din penitenciare nu sunt plătiţi în mod corespunzător şi nu sunt instruiţi să aplice legi eficiente în combaterea criminalităţii. Pe termen mediu şi lung, cetăţeanul va deconta aceste lipsuri, iar infractorii vor profita din ce şi ce mai mult”, a transmis FSANP.
sursa foto: SNPPC
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii