Proteste în mai multe orașe din Turcia, în semn de solidaritate cu iranienii care manifestează după moartea fetei care nu purta corect vălul islamic
Sute de persoane au manifestat duminică în Turcia, la Istanbul şi Diyarbakir, oraş important din sud-est, cu majoritate kurdă, agitând portrete ale unor iranience ucise în timpul reprimării manifestaţiilor care zguduie în prezent Iranul, informează AFP.
În Kadikoy, cartier de pe malul asiatic al Istanbulului, sute de femei şi de bărbaţi – printre care femei şi bărbaţi iranieni – au scandat sloganuri ostile regimului de la Teheran şi în susţinerea iraniencelor.
Manifestante au fluturat trandafiri roşii, drapele iraniene şi pancarte pe care era scris „Femei, viaţă, libertate”, sloganul-far al mişcării de contestare declanşate de moartea tinerei kurde iraniene Mahsa Amini, după arestarea ei de către poliţia moravurilor în Iran.
În Diyarbakir, oraş situat la 350 de kilometri de frontiera iraniană, aproape 200 de persoane, dintre care majoritatea femei, s-au adunat duminică după-amiaza pentru o astfel de manifestaţie, potrivit unui corespondent al AFP. Manifestantele au agitat fotografii ale mai multor femei ucise de la începutul valului de represiune, precum şi pancarte şi o mare banderolă pe care sloganul „Femei, viaţă, libertate” era scris în kurdă („Jin, Jiyan, Azadî”).
O manifestaţie în susţinerea iraniencelor a avut loc de asemenea sâmbătă seara în Izmir (vest), al treilea oraş ca mărime al Turciei, la care au participat sute de persoane, potrivit unor imagini postate pe reţele sociale.
Cel puţin 92 de persoane au fost ucise în Iran de la începutul manifestaţiilor, în urmă cu două săptămâni, a anunţat duminică ONG-ul Iran Human Rights (IHR), cu sediul la Oslo (Norvegia).
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu