Protestele anti-Lukașenko au continuat luni seară în Belarus
Mii de susţinători ai opoziţiei din Belarus s-au adunat luni seară pentru o nouă manifestaţie, după o zi tensionată în care preşedintele Aleksandr Lukaşenko a fost întrerupt şi huiduit în timpul discursului de la Uzina de Automobile din Minsk (MAZ), transmite marţi AFP, citată de Agerpres.
Cel puţin 5.000 de oameni au demonstrat luni seara în capitală, strigându-i „Pleacă!” şefului statului Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994 şi reales pentru un al şaselea mandat cu 80% din voturi la alegerile prezidenţiale extrem de contestate din 9 august.
Manifestanţii adunaţi luni seară au scandat şi numele unor „prizonieri politici” în faţa unuia din centrele de detenţie din capitală, cerând eliberarea lor.
De asemenea, aceştia şi-au exprimat susţinerea pentru Pavel Latuchko, fost ministru al culturii şi director al Teatrului Academic de Stat, demis luni pentru că a cerut public noi alegeri şi demisia preşedintelui Lukaşenko. Potrivit presei din Belarus, mai mulţi membri din echipa sa de la teatru şi-au dat demisia în semn de solidaritate.
Opoziţia, care a organizat duminică cea mai mare manifestaţie de protest din istoria ţării, la care au participat peste 100.000 de persoane, denunţă fraude masive şi cere ca puterea să fie transferată liderului său Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania şi care luni a declarat că este pregătită să „îşi asume responsabilitatea”.
Sprijinul pentru solicitările opoziţiei s-a înmulţit pe tot parcursul zilei de luni, în special prin greve în mai multe companii şi în sectoare industriale vitale pentru economia ţării.
„Facem apel la toate colectivele muncitorilor să se alăture grevei pe termen nelimitat care solicită demisia lui Aleksandr Lukaşenko”, a îndemnat echipa de campanie a Svetlanei Tihanovskaia.
sursa foto: AGERPRES/EPA/TATYANA ZENKOVICH
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.