Protestele din Iran: Fără „indulgenţă” faţă de manifestanţi, avertizează autoritățile
Şeful Autorităţii judiciare iraniene, Gholamhossein Mohseni Ejei, a ameninţat la sfârşitul săptămânii trecute că va nu manifesta „nicio indulgenţă” faţă de manifestanţi, după zece zile de proteste în întreaga ţară în urma decesului unei tinere aflate în custodia poliţiei moravurilor, care au costat viaţa a 41 de persoane, scrie AFP, citată de Agerpres.
Anterior, preşedintele Ebrahim Raisi a îndemnat forţele de securitate să acţioneze „ferm împotriva celor care subminează securitatea şi pacea ţării şi a poporului”.
Gholamhossein Mohseni Ejei a insistat asupra „necesităţii de a acţiona fără nicio indulgenţă” faţă de instigatorii „revoltelor”, a raportat site-ul Mizan Online.
Manifestaţiile au izbucnit la 16 septembrie, ziua în care a murit Mahsa Amini, arestată la 13 septembrie, la Teheran, deoarece „purta haine necorespunzătoare”, de către poliţia moravurilor, o unitate însărcinată cu aplicarea unui cod vestimentar strict pentru femei în Republica Islamică a Iranului.
Aceste manifestaţii sunt cele mai mari din Iran de la cele din noiembrie 2019, cauzate de creşterea preţului la benzină, în plină criză economică, care au afectat o sută de oraşe şi au fost sever reprimate (230 de morţi, conform unui raport oficial, peste 300, potrivit Amnesty International).
Ele sunt marcate de ciocniri cu forţele de securitate şi de sloganuri ostile puterii, potrivit presei şi activiştilor. De câteva zile, videoclipurile online arată scene de violenţă la Teheran şi în alte oraşe mari precum Tabriz (nord-vest). În unele, forţele de securitate pot fi văzute deschizând focul în direcţia manifestanţilor.
În acest timp, principalul partid reformator din Iran, Uniunea Poporului Iranului Islamic, a cerut statului să anuleze portul obligatoriu al vălului islamic. Această formaţiune, apropiată de fostul preşedinte reformator Mohammad Khatami (1997-2005), a cerut de asemenea desfiinţarea ”poliţiei morale” şi autorizarea manifestaţiilor paşnice, potrivit AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii