G4Media.ro

Protocol între ISMB și Primăria Sectorului 4: Procesul didactic aferent semestrului al…

Foto: Google Maps

Protocol între ISMB și Primăria Sectorului 4: Procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul „Gheorghe Şincai” nu va fi perturbat în niciun fel

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 au semnat marţi un protocol prin care îşi asumă în mod explicit obligaţia de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, a anunţat Ministerul Educaţiei, relatează Agerpres.

Potrivit documentului semnat la sediul ministerului, până la data de 1 august, Primăria Sectorului 4 va prezenta mai multe variante „conforme intereselor educaţiei” pentru relocarea activităţilor didactice desfăşurate în Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” pe perioada execuţiei lucrărilor de consolidare care vor avea o durată de 22 de luni.

„Varianta optimă va fi adoptată prin consens, numai cu acordul tuturor părţilor semnatare, inclusiv prin consultarea elevilor şi părinţilor. De asemenea, în organizarea procesului de predare, Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va sprijini Colegiul Naţional ‘Gheorghe Şincai’ în vederea garantării conservării în cele mai bune condiţii a arhivei şi a elementelor de patrimoniu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

După ce clădirea în care urmează să fie relocate cursurile va fi identificată, Primăria Sectorului 4 va iniţia toate procedurile necesare demarării lucrărilor de construcţii necesare şi dotării cu mobilier specific.

„După finalizarea şi recepţionarea lucrărilor de construcţii, Primăria Sectorului 4 îşi asumă obligaţia de a preda clădirea identificată către Colegiul Naţional ‘Gheorghe Şincai'”, a precizat ministerul.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţa vinerea trecută că relocarea Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, pe durata lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii, va face obiectul unui protocol, astfel încât elevii să aibă garanţia că actualul semestru se va încheia în această locaţie.

Mai mulţi profesori au protestat vineri vizavi de mutarea şcolii pentru lucrări de reabilitare.

Pe 2 octombrie 2020, Primăria Sectorului 4 a solicitat sprijinul „de îndată” al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Prefecturii Capitalei în vederea consolidării şi reabilitării clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional „Gheoghe Şincai”.

Administraţia locală explica atunci că imobilul, monument istoric, a fost expertizat şi încadrat în clasa II de risc seismic.

Citește și: 

O nouă scrisoare a profesorilor de la Colegiul „Gheorghe Șincai” către președintele Iohannis: Mâine este așteptată ordonanța președințială de evacuare a noastră. Ce ne-a mai rămas de așteptat, în aceste momente? Răspunsul dumneavoastră

Zeci de profesori și elevi protestează în fața Colegiului Național „Gheorghe Șincai” pentru a nu fi evacuați. Ministrul Educației și primarul Sectorului 4 au venit la fața locului și au dat asigurări că liceul nu va fi relocat în acest an școlar

Sursa foto: Google Maps

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Multa valva pt nimic. Mi se pare magic cum zece profesori au pus tara pe jar pt asa ceva. Si cand te gandesti ca nu au iesit in strada pt redeschiderea scolilor sau anularea voucherelor de vacanta…

  2. Evident ca primaria ii va reloca intr-o cladire care sa fie similara ca suprafata. Are experienta Baluta in chestiunile ce tin de reabilitari de scoli.

    • Baluta are experienta la devalizat bugetul primariei. In privinta relocarii experientele din sectorul 4 au fost cu iz penal: relocari de gradinite in spatii detinute de clanul sportivilor in campul din marginea sectorului 4 la preturi de bulevardul Primaverii