ProTV: Un angajat la privat a ajuns să câștige cu 60% mai puțin decât unul la stat. Productivitatea scade constant
Diferența dintre salariile de la stat și cele din mediu privat s-a triplat în ultimii 3 ani. Așa arată statisticile oficiale citate de Pro TV, care arată că angajații la privat câștigă, în medie, cu 60% mai puțin decât cei din administrația publică.
Institutul Național de Statistică arată că în luna iulie salariul mediu al unui angajat în administrația publică a fost de peste 4200 de lei, în timp ce angajatul de la privat câștigă în medie, în mână, 2600 de lei.
Salariile de la stat au fost mereu mai mari decât în privat în ultimii 5 ani, pentru că la stat lucrează foarte puțini cu salariul minim pe economie. Dacă în 2016, diferența dintre salariul brut în mediul bugetar și salariul brut în privat era de doar 427 de lei, trei ani mai târziu, diferența s-a triplat – 1285 de lei, arată analiza Pro TV.
Pe de aștă parte, datele Băncii Naționale arată că productivitatea muncii – adică randamentul angajaților, cât de mult produc față de cât de mult plătește firma/instituția pentru ei – este la pământ, cel mai mic din 2012 încoace.
Foto: Muncitor în construcții (sursa: Pexels.com)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii