PSD a decis că nu va face alianță și nu va colabora politic cu AUR după alegeri / Dacă ajunge președinte, Marcel Ciolacu nu va desemna un premier de la AUR
PSD a decis joi într-o ședință a conducerii că nu va face alianță și nu va colabora politic cu AUR după alegeri, potrivit unui comunicat. De asemenea, partidul a decis că, dacă Marcel Ciolacu ajunge președintele României, nu va desemna un premier de la AUR.
”Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat a decis astăzi, în unanimitate, să susțină două propuneri politice, înaintate de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Mai exact:
• PSD nu va forma o alianță sau o colaborare politică cu partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), nici în Parlament, nici în Guvern, după alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024.
• În cazul în care candidatul PSD la alegerile prezidențiale devine Președintele României, acesta nu va desemna un prim-ministru din partea AUR”, se arată în comunicatul citat.
Mai mult, reprezentanții PSD anunță că ”vor evita orice acțiune sau demers care ar putea fi perceput ca o susținere sau un parteneriat politic cu AUR, conform poziției oficiale a partidului”.
”Deciziile luate vizează conducerea AUR, conduita necivilizată a acestora și au drept bază diferențele majore de ideologie și de viziune între PSD și AUR în ceea ce privește abordarea problemelor sociale, economice și politice, precum și direcțiile de dezvoltare pe termen lung pentru România. PSD respectă opțiunea politică a susținătorilor și a celor care votează partidul AUR. România însă are nevoie de un climat politic stabil, fără excese de discurs radical. România are nevoie de o clasă politică responsabilă, cu un discurs politic echilibrat și concentrată pe identificarea de soluții constructive pentru dezvoltare”, se mai arată în comunicatul social-democraților.
PSD a luat decizia după ce partidele de opoziție au denunțat un presupus blat între PSD și AUR pentru a-l ajuta pe George Simion să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Marcel Ciolacu. Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a dezvăluit că a avut o discuție în acest sens cu Viorel Hrebenciuc, fosta eminență cenușie a PSD.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii