G4Media.ro

PSD, apel la USR: ”Să aplice aceleași principii de integritate și în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

PSD, apel la USR: ”Să aplice aceleași principii de integritate și în cazul șefei ADP Sector 1 care, exact ca președintele AEP, și-a angajat o rudă, respectiv cumnatul la Biroul Parcări din subordinea sa”

PSD solicită conducerii USR să aplice principiile de integritate şi anticorupţie asupra propriilor reprezentanţi din Primăria Sectorului 1, la fel cum obişnuia să le înfiereze în cazul altor demnitari. „După ce au solicitat cu înfocare revocarea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP) pentru că a angajat în instituţie o rudă de gradul II, cei din conducerea USR nu mai pot continua să-i protejeze politic pe colegii lor de partid din administraţia Sectorului 1, acuzaţi de fapte penale similare sau chiar mai grave”, arată comunicatul de presă al partidului, citat de News.ro.

„Este incalificabil că USR se face că nu vede cazul directorul Administraţiei Domeniului Public Sector 1, Sorina Oancea, care, exact ca preşedintele AEP, şi-a angajat o rudă de gradul II, respectiv cumnatul, la şefia Biroului Parcări aflat în subordinea sa. La fel de jenant e şi faptul că USR s-a făcut scut pentru apărarea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, acuzată de o faptă chiar mai gravă, respectiv că a angajat „o rudă de gradul zero”, adică pe sine, în poziţia de manager al unui proiect gestionat de instituţia pe care o conduce. Exact ca în cazul preşedintelui AEP, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul pentru fapta penală de conflict de interese comisă de Clotilde Armand, fără însă ca acest lucru să fie urmat de suspendarea sa din USR”, conform sursei citate.

PSD mai spune că, „după cum se vede, conflictele de interese au devenit o practică generalizată în Primăria Sectorului 1, sub privirile îngăduitoare ale USR, care acum pune la îndoială credibilitatea ANI, după ce ani la rând i-a lăudat rolul fundamental în demascarea cazurilor de corupţie şi de incompatibilitate”.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Zapaceala asta nu foloseste la nimic.
    PSD e la putere, are legi la dispozitie – eu sunt curios ANFP ce face? Nu spune nimic – public?!
    Nu exista niste norme clare?
    Ciucu a fost presedinte la anefepe

  2. Pe mine ma ingrijoreaza ca niste oameni sunt platiti pentru postarile alea.
    Timp in care sefii comisiilor parlamentare (au aparut si in ultimul reportaj recorder) sunt relaxați ca atat se poate.
    Despre probleme psihice nu mai vorbeste nimeni?
    Chiar isi imagineaza cineva ca orice post poate fi ocupat de oricine?

    • Corect, sa mai lase posturile si neocupate.
      Stiu primari acoperiti la DNA /Curtea de Conturi care lucreaza lejer și fara contabil sef. Semneaza mai usor in locul lui.
      Cine sa-l prinda?
      Evident, e vorba despre primar p$d

  3. Nu cunosc situatia de la sectorul 1. Persoana respectiva a fost numita in functie? Sau a fost angajata prin concurs?

  4. PSD – partidul providential – de ce nu sesizeaza ANI situatia de la sectorul 1?

  5. Un userist, ca și restul politicienilor

  6. Iata ca exista o explicatie pentru ce l-a sustinut PSD pe Mitulescu (ce nume predestinat hehe).

    PSD credea ca madame clotilde – in calitate de primar – nu are voie sa se angajeze pe sine – in calitate de generator de proiect – ca director de proiect (desi era obligata prin legea facuta de psd, sub presiunea UE, e drept…, apropos, – care avea sens tocmai ca sa evite sa se angajeze persoane fara legatura cu proiectul doar ca sa incaseze remuneratia aferenta)