Purtătorul de cuvânt al PSD: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului ar urma să fie depusă în luna august
Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului ar urma să fie depusă la jumătatea lunii viitoare, a transmis duminică purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu. Politicianul a afirmat că partidul său susţine ideea unui guvern de uniune naţională care să organizeze cele două runde de alegeri programate anul acesta, respectiv localele și parlamentarele.
„În mod normal, moţiunea de cenzură ar trebui să se întâmple destul de repede. (…) Deci, undeva probabil că la mijlocul lunii august ar trebui să avem această moţiune de cenzură. Noi am sperat să nu fim obligaţi să depunem moţiune de cenzură în stare de alertă, dar această prelungire constantă fără votul Parlamentului a stării de alertă poate să aibă această justificare din păcate pentru Guvern, aceea de a se ţine de poziţiile pe care le au. Sperăm să avem cât de curând un alt Guvern pentru că, din păcate, toate semnalele pe care le-am tras şi toate problemele pe care şi media şi noi le-am adus la cunoştinţa publică nu au făcut din acest Guvern un guvern mai performant, deci singura soluţie este ca acest Guvern să plece acasă”, a spus Romșacanu în conferință, citat de News.ro
Romașcanu a mai adăugat că cei care vor sprijini moţiunea de cenzură, probabil şi cei care vor propune următorul Guvern.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii