PSD, atac la partenerul de guvernare cu pliante de campanie: ”Cum a umilit guvernul PNL-USR pensionarii / Am eliminat blocarea creșterii pensiilor până în 2070, adoptată de PNL și USR”
PSD își atacă partenerul de guvernare, PNL, cu mesaje electorale pe tema creșterii pensiilor. Într-un pliant de campanie răspâdit în țară (județul Gorj), se arată că ”Guvernul PSD e unica garanție a creșterii pensiilor”, iar PNL și USR sunt acuzați la pachet că ”i-au umilit pe pensionari” prin ”tăierea majorării” care ar fi rămas în plată în 2020. În pliantul electoral mai scrie că PSD ar fi ”eliminat creșterea pensiilor până în 2070, adoptată de PNL și USR”. De remarcat că în mesajele electorale se face referire la ”Guvernul PSD”, ca și cum PNL nu ar fi partener de guvernare, ci în opoziție alături de USR.
UPDATE 11.23 Surse din PSD au explicat pentru G4Media.ro că plianul electoral ar fi ”o replică” la alte pliante electorale distribuite anul trecut de PNL prin intermediul Poștei Românie prin care liberalii se lăudau că ar fi crescut punctul de pensie.
La începutul lunii ianuarie, Partidul Social Democrat a solicitat Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii privind distribuirea unor materiale de propagandă politică ale PNL ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii.
Posta Română e condusă de managerul general Florin-Valentin Ștefan, promovat de PNL, iar Casa Naţională de Pensii Publice e condusă de Daniel Baciu, membru PNL.
PSD anunţă că a transmis o solicitare reprezentanţilor celor două instituţii cu privire la „serviciul special de capsare” a materialelor de propagandă politică de taloanele distribuite pensionarilor.
Celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că este vorba de documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.
De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii