PSD cere demisia lui Adrian Oros, în textul celei de-a treia moțiune simplă depusă împotriva unui ministru al Guvernului Cîțu: Munca în agricultură nu e la 4 ace, cu batistuţa galbenă apretată la piept
PSD cere demisia ministrului Adrian Oros printr-o moţiune simplă depusă, miercuri, la Camera Deputaţilor, social-democraţii transmiţând că munca în agricultură „nu e la patru ace, cu batistuţa galbenă apretată la piept”, ci „cu sudoare, cu nelinişti, cu griji, cu mâini crăpate, dar mai ales cu sufletul legat de glia strămoşească”.
„În 2018, domnilor liberali, aţi depus moţiune simplă împotriva ministrului Petre Daea legată de gestionarea răspândirii pestei porcine africane, în România. I-aţi reproşat atunci vrute şi nevrute, că nu e medic veterinar şi nu ştie ce măsuri să ia, că nu a făcut ce trebuie, că nu e specialist, că sacrifică porcii preventiv, că pune în pericol creşterea porcului în România. Una mai falsă decât alta! De ce spunem asta? Pentru că în noiembrie 2019 l-aţi uns ministru pe marele ‘specialist’ Adrian-Nechita Oros, medic veterinar, prorector la USAMV Cluj-Napoca, ce să mai salvatorul porcului din România. Ce a făcut domnul doctor Oros din funcţia de ministru pentru combaterea pestei porcine africane? Nimic. Zero măsuri. Nu participări la şedinţele Centrului Naţional de Combatere a Bolilor, nu plan de măsuri de combatere a PPA, nu acţiune de prevenire şi combatere, de informare, de negocieri cu Comisia Europeană de a scoate ţara din blocajul cauzat de pestă”, arată parlamentarii PSD.
În moţiunea simplă „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător – ministrul Adrian Nechita Oros”, social-democraţii îi acuză pe liberali şi pe membrii USR PLUS că sunt „fără suflet, fără empatie, fără grijă de semeni”.
„Le-aţi închis ţăranilor târgurile, le-aţi închis pieţele şi i-aţi trimis să-şi vândă amarul de produse pe trotuare în plină iarnă! Acum îi interziceţi bietului ţăran român să-şi crească şi să-şi vândă animalele din gospodărie, pentru a putea trăi, nu a se îmbogăţi ca voi, şi asta doar pentru a vă ascunde incapacitatea dovedită de peste 17 luni de când guvernaţi catastrofal ţara. Le-aţi tăiat programele de sprijin promiţându-le, pentru a nu ştiu câta oară, luna de pe cer! Credeţi că ţăranul român vă va uita, domnule Oros? În niciun caz. Şi ţineţi minte că, atunci când veţi mai merge să le călcaţi pragul gospodăriei, vă vor primi cu bâtele, în niciun caz cu pâine şi cu sare”, adaugă parlamentarii PSD.
Semnatarii moţiunii îi transmit ministrului Oros că munca în agricultură „nu e la patru ace, cu batistuţa galbenă apretată la piept”, ci cu „sudoare, cu nelinişti, cu griji, cu mâini crăpate, cu lacrimi uscate pe obrajii trişti, dar mai ales cu sufletul legat de glia strămoşească!”. „Dumneavoastră, oare, aveţi sufletul legat de glia acestei naţii? Sau l-aţi vândut pe doi arginţi intereselor celor care-şi doresc distrugerea agriculturii României? Răspunsul îl ştiu toţi fermierii, producătorii şi agricultorii români: prin tot ceea ce aţi făcut demonstraţi că sunteţi cel mai mare dăunător al agriculturii româneşti! Şi pentru asta este obligatoriu să plecaţi urgent din funcţia de ministru”, afirmă aceştia.
Potrivit PSD, în privinţa agriculturii România este „într-o linie de criză accentuată”, cauzată, pe de o parte, de seceta severă, din 2019 – 2020, iar, pe de altă parte, de „incapacitatea” actualului ministru de a elabora politici publice protective şi stimulative pentru sectorul agricol şi al industriei alimentare.
„Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică privind contribuţia agriculturii la scăderea economică din 2020 arată, fără dubiu, dezastrul pe care l-aţi produs. Agricultura a avut în 2020 două recorduri negative: cea mai pronunţată reducere de producţie dintre activităţile economice – minus 16,2 % la valoarea adăugată creată şi cea mai mare creştere de preţuri – plus 10,5% la preţuri. Domnilor guvernanţi, ţara are nevoie de hrană, iar fermierii au nevoie de susţinere în momente de criză! Şi fermierii sunt tot privaţi şi plătitori de taxe la bugetul de stat, buget pe care l-aţi măcelărit doar pentru interesele dumneavoastră de grup! Fermierii îşi strigă disperarea în stradă, sunt executaţi de bănci şi furnizorii de in-puturi, cu banii din subvenţii şi-au plătit arendele, iar acum nu au bani să înfiinţeze culturile noi de primăvară. Unii dintre ei, pentru a trece iarna şi a pune hrană pe masa copiilor, au început să-şi vândă animalele, utilajele agricole sau chiar şi pământul! S-a ajuns aici pentru că, aşa cum ne arată realitatea momentului, ministrul Adrian Oros nu are experienţa şi priceperea necesară pentru a gestiona multiplele probleme ale agriculturii româneşti”, se mai susţine în moţiunea simplă.
Moţiunea va fi dezbătută lunea viitoare, iar votul final va fi dat miercurea viitoare.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii