PSD: Dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și PSD se va alătura acestui demers
PSD anunță, într-un comunicat, că va accepta armistițiul poltiic propus de liberali dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente. PSD îl acuză însă pe liderul PNL, Florin Cîțu, că ”a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație.”
Redăm mai jos comunicatul PSD:
”PSD așteaptă un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta care au aruncat țara în criză
Partidul Social Democrat îi mulțumește premierului desemnat, Nicolae Ciucă, pentru că a răspuns apelului nostru la un armistițiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice și sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice.
PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi și armistiții pentru sănătatea românilor. Și în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat și a propus – ca bază a unei înțelegeri pentru a trece criza – planul PSD cu cele 10 măsuri urgente.
Din păcate, președintele PNL a subminat din start șansele oricărei continuări a discuțiilor și a tratat cu indiferență măsurile propuse de PSD pentru români și firmele românești. Atitudinea lui Florin Cîțu este total opusă ideii de armistițiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilități care produc victime.
Însă, Florin Cîțu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație. Rezultatul acțiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel și viitorul țării când sunt închise școlile.
PSD consideră că un armistițiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică.
Astfel, dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și PSD se va alătura acestui demers.”
Context
Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat marți că premierul desemnat Nicolae Ciucă le-a trimis liderilor de partide o propunere de armistițiu pe o perioadă determinată, pentru a susține guvernul minoritar Ciucă.
”Azi, premierul desemnat a trimis către liderii politici ai partidelor un document, un armistițiu, prin care toate partidele vor susține acest guvern minoritar pe o perioadă limitată și vom susține în Parlament până trecem de această iarnă. Între timp avem timp să discutăm. Venim cu acest document, îl semnăm toți liderii politici. Dacă liderii politici nici acum nu înțeleg să deblocăm criza, ne îndreptăm cu pași repezi spre o situație pe care nu o mai putem gestiona”, a spus Cîțu.
Citește integral
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii