PSD îl acuză pe șeful PNL Iași că a făcut alianță cu AUR / Muraru: Minciuni, PSD e aliat cu AUR
Preşedintele PSD Iaşi Bogdan Cojocaru l-a criticat sâmbătă pe șeful PNL Iași, Alexandru Muraru, pe care îl acuză că a creat o alianţă cu AUR la Consiliul Judeţean Iași, potrivit unui comunicat. Cojocaru susține că Muraru şi-a compromis toată cariera politică şi relaţiile din sfera diplomatică, coabitând politic la nivel judeţean cu un partid extremist. În replică, Alexandru Muraru l-a acuzat pe Cojocaru că minte.
„Deci, AUR i-a intrat în sânge liberalului Muraru de la Iaşi. Pe Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, discursul antisemit, anti-UE şi anti-NATO al partidului extremist, nu l-a împiedicat să facă alianţă politică cu pro-ruşii de la AUR. A negociat cu limba scoasă ca, prin votul AUR, să fie instalaţi numai vicepreşedinţi liberali la Consiliul Judeţean Iaşi. Practic, el este naşul celei mai toxice combinaţii din România anului 2024: alianţa penalo-extremistă PNL – AUR de la Iaşi. Astfel, Muraru şi-a compromis toată cariera politică şi relaţiile din sfera diplomatică, coabitând politic cu AUR, doar pentru a avea susţinerea penalului Costel Alexe la alegerile parlamentare”, a spus Cojocaru.
”De câteva zile, Muraru, supranumit şi Deputatul Invizibil, pe care nu-l cunoaşte nimeni din Iaşi, nimeni nici măcar de pe strada unde locuieşte, s-a lansat în atacuri şi la PSD. Pe teme false, pe invenţii. Altă mostră de ipocrizie: Muraru critică PSD, dar în vară a candidat la europarlamentare pe lista comună PSD – PNL. Muraru lansează comunicate sforăitoare, dar amicii săi de partid rămân în Guvern. Lui Muraru îi place la Putere, dar din disperarea procentelor infime la care a ajuns filiala sa penală, face şi Opoziţie. Acesta este Alexandru Muraru, şeful celei mai penale filiale de partid din România!”, a mai spus Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iaşi.
În replică, Alexandru Muraru a declarat într-un comunicat că ”șeful vremelnic al organizației județene PSD Iași, Bogdan Cojocaru își arată din nou frustrarea și neputința prin acuzații mincinoase și lipsite de conținut. Alegerea vicepreședinților la Consiliul Județean Iași nu s-a făcut prin înțelegeri cu AUR. Nu au existat în niciun moment discuții cu formațiunea AUR Iași referitoare la numirile de vicepreședinți ai CJ Iași. Mai mult, în plenul CJ a fost prezent și Eugen Ostaficiuc, care a părăsit sala în momentul votului”.
”Așadar, Cojocaru și PSD mint cu desăvârșire atunci când acuză un blat între PNL și AUR. În schimb, consilierii județeni PSD Iași și AUR Iași au lipsit de la ședința de îndată din 18 octombrie, un aspect care trebuie să lase de înțeles că cele două partide vor face o alianță în opoziție, în CJ Iași. Mai mult, această alianță se prefigurează și la Consiliul Local al Municipiului Iași, acolo unde au existat întâlniri între liderii PSD, AUR și USR, pentru a decide viceprimarii. Mai mult, este cu atât mai jenantă poziția lui Bogdan Cojocaru în condițiile în care la nivel național social democrații și extremiștii au un pact devoalat public chiar de liderii AUR pentru a-l duce pe Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale”, a mai spus șeful PNL Iași.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank