G4Media.ro

PSD şi Pro România vor avea candidați comuni în Maramureș, la alegerile…

PSD şi Pro România vor avea candidați comuni în Maramureș, la alegerile locale din iunie / Social-democrații nu vor face nicio alianță cu PNL în județ

PSD şi Pro România vor avea candidaţi comuni pe liste la alegerile locale din 9 iunie, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Maramureş, deputatul Gabriel Zetea, transmite Agerpres.

„Încercăm să facem în judeţul Maramureş o construcţie social-democrată, o construcţie care să îmbrăţişeze viziunea pe care PSD şi partidele de stânga în România au avut-o în ultimii ani de zile; fie că vorbim de guvernarea centrală când PSD s-a bătut cu inflaţia, creşterea preţurilor, măsuri luate pentru plafonarea adaosului comercial la alimente, creşterea preţurilor la energie, măsuri pentru susţinerea categoriilor vulnerabile de cetăţeni prin ajutoarele pe care putem să le dăm pentru a le face viaţa mai uşoară, dar, sigur, şi o viziune pe care o avem la nivel judeţean”, a declarat Gabriel Zetea.

Liderul PSD Maramureş a menţionat că Pro România e un partid de stânga şi e firesc să se regăsească în acest nou pol social democrat la alegerile din luna iunie.

„Noi, ca partid social-democrat, am încercat să aducem alături de noi oameni de valoare. Am dus o politică a uşilor deschise în PSD, am invitat alături de noi aici, în judeţul Maramureş, oameni care ştiu să facă administraţie, oameni care sunt implicaţi în comunităţile lor (…) În ultimii ani de zile, reprezentanţi din mai multe partide politice, din PMP, ALDE s-au înscris în PSD. Dar visul nostru, cu tot respectul pentru orice alt partid, a fost de a vedea o colaborare în judeţul Maramureş, între cele două partide surori; PSD şi Pro România! Suntem oameni de stânga, oameni care îmbrăţişăm aceleaşi viziuni şi în ceea ce priveşte judeţul, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea României. N-am considerat niciodată Pro România ca un adversar, dar am avut de fiecare dată, şi recunosc asta, o frustrare văzând cum fraţii şi surorile noastre din Pro România candidează din altă parte şi divizează voturile pe care stânga românească le poate obţine”, a afirmat Gabriel Zetea.

El a arătat că a purtat discuţii atât cu preşedintele filialei judeţene a Pro România, Viorica Marincaş, dar şi cu liderul naţional al formaţiunii, Victor Ponta, despre acest pol social democrat în Maramureş, iar soluţia tehnică a fost de a invita membri ai Pro România să candideze pe listele social democraţilor.

La rândul său, reprezentantul Pro România Maramureş, Viorica Marincaş, a afirmat că proiectul politic comun cu PSD va fi unul câştigător.

„Întotdeauna am avut curajul de a construi şi consolida lucruri cu oameni potriviţi. Tocmai din aceste motive am ales PSD ca şi o continuitate a parcursului meu politic. Am intrat în politică şi mi-am consolidat cariera prin susţinerea a patru mari piloni; educaţie, sănătate, bună guvernare şi justiţie socială. Aceste verticale le găsesc şi în PSD. De aceea am hotărât să facem acest pas, de aceea Maramureşul are nevoie, astăzi, de aceste valori. Şi ţara are nevoie de aceste valori. Mă bucur că voi pune umărul la un proiect câştigător în Maramureş, împreună cu oameni cu credibilitate în comunitate, oameni puternici, putem să câştigăm şi putem să facem ce trebuie pentru Maramureş”, a spus Viorica Marincaş.

Gabriel Zetea şi Viorica Marincaş vor candida pentru Consiliul Judeţean.

De asemenea, preşedintele PSD a mai precizat că la viitorul Comitet Politic Judeţean urmează a fi validată lista completă de candidaţilor din judeţ, iar Vioricăi Marincaş i se va oferi funcţia de vicepreşedinte pe domeniul siguranţă publică.

Totodată, preşedintele PSD Maramureş a subliniat că la nivel de judeţ nu va exista nicio alianţă cu PNL.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. PSD-PNL este o alianță, PSD-PRO-ROMANIA- alianță, Dreapta Unită- alianță, UDMR-nu e partid, AUR- Rusia Unită alianță, etc..
    Poate pune cineva ștampila pe un partid ? Mai poți alege ?
    Apoi din câte cunoaștem șeful PNL Timiș a fost demis pentru că nu a făcut alianță cu PSD..la Satu Mare de ce mai este în funcție ..șeful PSD ?