PSD Timiș a depus candidaturile pentru parlamentare / Grindeanu şi Dogariu deschid listele pentru Cameră şi Senat
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi echipa candidaţilor social-democraţi pentru alegerile parlamentare au depus, duminică, oficial, candidaturile, la Biroul Electoral Judeţean Timiş, transmite Agerpres.
Lista de la Camera Deputaţilor este deschisă de Sorin Grindeanu, în prezent deputat de Timiş şi ministru al Transporturilor, în timp ce locul doi îi revine lui Sebastian Răducanu, actual senator şi secretar executiv al PSD Timiş. Adrian Cionca, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, va ocupa locul trei, urmat de primarul comunei Birda, Marius Stoian.
La Senat, lista este deschisă de Eugen Dogariu, senator şi prim-vicepreşedinte al PSD Timiş, iar locul doi îi revine lui Titu Bojin, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
„Cred că astăzi, odată cu depunerea acestor candidaturi, noi ne spunem şi ceea ce vrem să facem în judeţul Timiş, anume să câştigăm alegerile. Să fim pe locul întâi este ţinta noastră, este un lucru absolut posibil pentru că avem cea mai bună listă. Avem pe listă oameni care au şi experienţă, dar sunt şi oameni noi, iar ceea ce propunem noi, ca de fiecare dată, este seriozitate, implicare şi realizarea proiectelor pe care le avem ca ţintă pentru următorii patru ani”, a declarat Sorin Grindeanu.
Preşedintele PSD Timiş şi lider ales al administraţiei judeţene, Alfred Simonis, a subliniat, în context, că Organizaţia Timiş a Partidului Social Democrat are o echipă de candidaţi care a demonstrat în ultimii ani implicare şi realizări în ceea ce înseamnă atragerea de investiţii importante în judeţul Timiş.
„Avem garanţia că parte dintre ei se vor afla la masa deciziei în continuare, la Bucureşti, acolo unde e nevoie de determinare şi forţă pentru a atrage investiţii în judeţul Timiş, avem garanţia că vom implementa proiecte care sunt în diferite faze în acest moment, dar şi altele noi. Avem o listă de candidaţi competenţi. Cred că suntem, până în acest moment, singurul partid care propune candidaţi locali, oameni politici din Timiş pentru alegerile parlamentare din judeţ. Toate celelalte forţe politice au candidaţi paraşutaţi de la Bucureşti, care deschid lista la USR, deschid lista la PNL, dar şi la alte partide. Noi ne propunem să câştigăm alegerile cu candidaţi din Timiş şi să facem foarte multe lucruri bune în continuare împreună”, a detaliat Alfred Simonis.
Pe de altă parte, fostul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor a adăugat că posibile viitoare alianţe se vor face după preluarea mandatelor de către primari şi de către consilieri locali, în funcţie de rezultatul votului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu