PSD Timiş: Primarul Dominic Fritz arată, pe zi ce trece, tot mai obosit, mai depăşit şi mai novice / Echipa Fritz a reuşit ca în numai patru luni de mandat să bage un întreg oraş în depresie
Grupul aleşilor PSD în Consiliul Local Timişoara (CLT) îi solicită primarului Dominic Fritz „să se trezească la realitate din reveriile electorale” şi să dea dovadă că doreşte cu adevărat reformarea profundă şi rentabilizarea societăţilor comerciale din subordinea municipalităţii.
„Primarul Dominic Fritz arată, pe zi ce trece, tot mai obosit, mai depăşit şi mai novice în a administra problemele curente ale oraşului. Adusă în fruntea Primăriei Timişoara de un val imens de entuziasm, echipa Fritz a reuşit ca în numai patru luni de mandat să bage un întreg oraş în depresie.
S-au tăiat majoritatea investiţiilor în curs de implementare (fără să se propună nicio alternativă), s-au adus persoane în primărie paralele cu administraţia publică locală, s-au numit persoane cu un trecut penal în funcţii publice, s-au perpetuat greşelile manageriale ale vechii administraţii în privinţa societăţilor comerciale (fostele regii autonome) din subordinea municipalităţii.
Nici până în prezent, primarul Dominic Fritz nu a venit în faţa Consiliului Local şi a opiniei publice cu o situaţie la zi a acestor societăţi aflate, majoritatea dintre ele, în pierdere şi, mai ales, cu soluţii realiste de redresare. În afara unui nesigur şi futurist concordat preventiv, nu există nimic notabil din partea Primăriei Timişoara în acest domeniu”, arată un comunicat al PSD Timiş, remis, luni, Agerpres.
PSD îi propune primarului Fritz „să se trezească la realitate din reveriile electorale” şi să dea dovadă că doreşte, cu adevărat, reformarea profundă şi rentabilizarea acestor societăţi comerciale.
„Îi solicităm domnului primar şi majorităţii politice pe care o reprezintă să demită în aceste zile toate Consiliile de administraţie ale tuturor acestor societăţi (cu excepţia Aquatim) prin intermediul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), care este compusă din cei 27 de consilieri locali. Noile consilii de administraţie să fie mandatate de AGA să demită directorii şi conducerile societăţilor din subordinea Consiliului Local Timişoara, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pentru neîndeplinirea mandatelor asumate”, arată social-democraţii.
Ei susţin că acest lucru ar fi trebuit făcut de echipa Fritz în prima zi de la instalarea în fruntea unei primării criticate în campania electorală tocmai pentru dezastrul managerial şi politizarea excesivă de la firmele municipalităţii, aflate de mulţi ani în pierdere economică.
„Nu este târziu nici acum să se dea semnalul unei reformări profunde a administraţiei timişorene, iar grupul de consilieri municipali ai PSD va iniţia sau susţine toate demersurile de acest gen”, arată grupul de consilieri locali ai PSD Timişoara, format din Radu Ţoancă, Andra Lăpădatu şi Ioan Szatmari.
Sursa Foto: Facebook/ Dominic Fritz
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii