
PSD va ataca în contencios administrativ hotărârea de Guvern cu restricțiile care se aplică de la 1 august pentru că limitează la 500 numărul persoanelor care pot participa la un miting
PSD va ataca în contencios-administrativ hotărârea de Guvern privind măsurile aplicabile de la 1 august pentru combaterea pandemiei, printre care şi limitarea la maximum 500 de persoane a numărului de participanţi la adunările publice sau la mitinguri, relatează News.ro.
„Această îngrădire a libertăţii întrunirilor, garantată de Constituţia României, este disproporţionată în raport cu riscul pandemic, având în vedere că, în aceeaşi hotărâre, pentru alte evenimente similare, se permite un număr considerabil mai mare de participanţi, cum ar fi, de exemplu, concertele în aer liber la care pot fi prezenţi până la 75.000 de persoane. Prin urmare, actul normativ încalcă art. 53, alin. 2, din Constituţia României care prevede că restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie «să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o»”, arată un comunicat de presă al PSD.
Sursa citată mai spune că „este evident că prim-ministrul Cîţu invocă în mod fals pandemia pentru a înăbuşi exprimarea liberă a nemulţumirilor populare cu privire la guvernarea dezastruoasă pe care o administrează. Dacă într-adevăr această limitare ar fi avut la bază considerente medicale şi epidemiologice, atunci numărul de persoane care pot participa la evenimente în spaţiul liber ar fi trebuit să fie identic, indiferent de natura acestora”.
Prin urmare, restricţiile impuse în privinţa întrunirilor publice sunt cu atât mai abuzive în contextul în care PSD constată că, „în calitate de candidat pentru şefia PNL, Cîţu permite mai mulţi participanţi care să-l ovaţioneze la întâlnirile de partid, comparativ cu mitingurile de protest împotriva sa, în calitate de prim-ministru”.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii