PSD vrea să organizeze miercurea viitoare un mare miting la București/ Dragnea vrea 100 de mii de oameni la Romexpo
Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că sunt în discuții avansate ca ultimul mare miting din campania pentru europarlamentare să se desfășoare miercurea viitoare la Romexpo. La el ar urma să participe aproape 100.000 de oameni, toți îmbrăcați în alb. Potrivit surselor G4Media.ro, decizia ar fi fost luată marți seara după mai multe ezitări. Cel care ar fi insistat pentru organizarea mitingului ar fi fost secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.
Chiar dacă PSD speră să adune peste 100 de mii de oameni la Romexpo, capacitatea locului ar fi de maxim 40.000.
Radio Europa Liberă mai scrie că planul inițial al celor din PSD era să organizeze un mare miting duminică, în Piața Victoriei. Evenimentul urma să aibă loc la fix o zi după evenimentul organizat de PNL și la care este așteptat și președintele Klaus Iohannis.
Surse social-democrate spuneau că astfel se putea realiza o poză pentru a vedea care miting a avut un număr mai mare de participanți. Numai că Piața Victoriei nu a fost liberă nici duminică, planurile celor din PSD fiind astfel date peste cap.
Potrivit Europa Liberă, din cauza mitingul PNL de sâmbătă, PSD a decis și mutarea mitingului din Dâmbovița pentru ziua de duminică. Liderii social-democrați au luat această decizie pentru a nu se suprapune mediatic cu mitingul PNL din București, de la care se așteaptă o prezență superioară. Primarii PSD din Dâmbovița fuseseră anunțați inițial să aducă oamenii la miting sâmbătă.
Miza social-democraților este să organizeze cel mai mare miting din această campanie la București. Pentru aceasta, spun sursele citate, sunt șanse foarte mari ca locul ales să fie Romexpo.
„O să fie un miting afară, de la turnurile gemene, până la Romexpo. Sunt așteptați 100.000 de oameni la eveniment, care urmează să fie îmbrăcați în alb”, au precizat sursele citate.
O solicitare în acest sens a fost deja trimisă către Romexpo.
Conducerea Romexpo a confirmat pentru Europa Liberă interesul PSD pentru a închiria spațiul.
„Avem o corespondență cu cei de la PSD pentru rezervarea unui eveniment. Există o solicitare pentru un eveniment în data de 22 mai 2019”, au precizat cei din conducerea Romexpo pentru Europa Liberă.
La mitingul de la Iași, Liviu Dragnea și cei din PSD s-au confruntat cu mari probleme din cauza manifestanților împotriva partidului. Liderul social-democrat i-a numit „derbedei” pe cei care se opuneau PSD și i-a acuzat pe unii că sunt drogați.
Marele miting plănuit de PSD va avea loc la două zile după procesul în care este judecat Liviu Dragnea. Președintele PSD contestă condamnarea la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare primită în cazul angajărilor fictive din Teleorman.
- Citește integral pe Radio Europa Liberă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii