G4Media.ro

Psiholog: Povara bolii oncologice nu vine doar pe bolnav, ci şi pe…

Photo 90790743 © Rido | Dreamstime.com

Psiholog: Povara bolii oncologice nu vine doar pe bolnav, ci şi pe familia sa / ”Noi doar încercăm să ne imaginăm şi tot nu putem cuprinde cu imaginaţia ce înseamnă primirea unui astfel de diagnostic”

Pacienţii care primesc un diagnostic oncologic nu sunt singurii afectaţi de drama unei astfel de veşti, familia şi ”sistemele” din care o persoană face parte fiind, de asemenea, afectate, afirmă psihologul Andreea Fodor, la Medika Tv. Aceasta subliniază că studiile arată că, în prima săptămână sau în primele zece zile după aflarea unui diagnostic, riscul de suicid este mult mai crescut, transmite News.ro.

”Povara bolii oncologice nu vine doar pe bolnav, pe cel care primeşte diagnosticul, ci şi pe familia sa, pe toate sistemele din care face parte pacientul. Este o perioadă foarte dificilă care de fapt, nu începe cu diagnosticul, ci cu perioada de suspiciune, când pacientul face investigaţii medicale, se simte într-un anume gel, are tot felul de indicii care îl fac să ia în considerare şi variata că ar putea să aibă un diagnostic oncologic. (…) Ideal ar fi ca comunicarea veştilor proaste să se fac de către oameni care pe lângă specializările medicale pe care le au, să aibă şi această specializare, pentru că este un moment extrem de dificil, noi doar încercăm să ne imaginăm şi tot nu putem cuprinde cu imaginaţia ce înseamnă primirea unui astfel de diagnostic”, a afirmat, luni seară, la Medika Tv, Andreea Fodor, psiholog care lucrează cu pacienţi cu diagnostic oncologic.

Specialistul explică faptul că fiecare pacient are propriul mod de a primi un diagnostic, propriile nevoi şi propriile reacţii în faţa bolii.

”Cred că e foarte importat ca, înainte să comunicăm o astfel de veste, să vedem ce doreşte pacientul, sau ce ar dori, sunt persoane care nu doresc să li se comunice diagnosticul şi atunci deleagă, cumva, către un membru al familiei care devine, începând de acolo, manager de caz pentru pacient. Pe de altă parte sunt pacienţi care doresc să cunoască în detaliu în privinţa diagnosticului şi a etapelor care urmează şi atunci e important ca specialistul să-şi poată adapta limbajul în funcţie de tipologia şi de nevoia pacientului. De asemenea, mai e important să vedem un pic istoricul sănătăţii mintale a acelei persoane, dacă există un istoric de depresie, anxietate, tentative de suicid, pentru că studiile arată că în prima săptămână sau în primele zece zile după aflarea unui diagnostic riscul de suicid este mult mai crescut”, a explicat Andreea Fodor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.