Publicație britanică: Planul de „reînarmare” este neserios / Promisiunile exagerate și jumătățile de măsură au devenit un fel de specialitate a UE

Luați aminte, voi despoți ai lumii și vrăjmași ai libertății: în timp ce farul american al democrației își pierde strălucirea, Europa e pregătită și dispusă să-i ia locul în calitate de arsenal al democrației. „Am convenit asupra unei strategii pentru reînarmarea și reînzestrarea deplină a Europei”, a scris recent pe X președintele francez Emmanuel Macron. „Ne vom restabili pe deplin independența în următorii cinci ani, scrie The Spectator, citată de Rador Radio România.

Jucați-o pe-asta, Trump și Putin! Europa preia inițiativa apărării Ucrainei și a ei înseși. În acest scop, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat săptămâna trecută planul ReArm Europe, prin care în următorii patru ani s-ar putea revărsa în sectorul apărării până la 800 de miliarde de euro.

Doar o mică problemă: acel cuvințel alunecos, „s-ar putea”, comportă o semnificație considerabilă. Unu la mână, acei 800 de miliarde nu sunt bani efectiv alocați de la bugetele naționale, ci datorie potențială. De pildă, în loc să redistribuie bani de la cheltuielile de rutină, UE n-a făcut altceva decât să ajusteze regulile de împrumut pentru a exclude investițiile de apărare. Ceea ce afirmă Von der Leyen în realitate este că statele membre ar putea, dacă vor, să împrumute respectiva sumă fără a-și vedea afectate actualele angajamente bugetare.

Dar acum, realist, cât de mult e dispusă UE să cheltuiască pe reînarmare? Von der Leyen a avansat marți o nouă cifră: 150 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi, accesibili oricărui stat membru în cadrul unei campanii masive de investiții militare. Există însă și o condiție: 65% din armamentul cumpărat cu această datorie trebuie să provină de la furnizori din UE, Norvegia sau Ucraina. Restul poate fi cheltuit și în state non-UE, precum Regatul Unit – dar numai dacă vor fi semnat un acord de securitate cu Bruxelles-ul. Dar, din nou, vorbim aici de o potențială datorie viitoare pe care contribuabilul UE va trebui în cele din urmă s-o înapoieze.

Lăsând datoria deoparte, ce se poate spune despre bani peșin pe masă, aici și acum? Liderii UE s-au reunit vineri la Bruxelles pentru a dezbate planuri concrete de înarmare a Ucrainei. Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a prezentat un pachet de ajutor militar pe doi ani pentru Kiev de 40 de miliarde de euro. Dar propunerea ei a fost respinsă de Italia, Franța, Spania și Portugalia.

Altă cifră: ce ziceți de numai 5 miliarde de euro din pachetul de 40, finanțare exclusiv pentru muniție de artilerie? La fel: „non, désolé”. După cum a declarat pentru Bloomberg un înalt diplomat prezent la discuții, Franța și Italia „au ezitat să pună pe masă cifre consistente”.

De asemenea: a zis cineva „reînarmare”? Giorgia Meloni a Italiei a respins termenul „#ReArmEurope” ca fiind prea militarist. Premierul spaniol Pedro Sánchez e de acord. „Nu-mi place termenul reînarmare”, a declarat el. „Eu cred că UE e un proiect politic bazat pe puterea blândă […] Aceasta e obiecția mea principială la termenul de reînarmare.” Nu lipsit de temei, Sánchez a mai subliniat și că alegătorii lui nu se așteaptă ca trupele Rusiei să ajungă prea curând la Pirinei. Și, poate mai puțin rezonabil de data aceasta, a mai argumentat că schimbarea climei ar trebui socotită și ea o „amenințare strategică de securitate” la adresa continentului la fel de gravă ca Rusia. În consecință, marele proiect militar european a fost rebotezat „Pregătire 2030”.

Lucru devenit deja tradiție, cele mai puternice voci în favoarea unei reînarmări majore vin din regiunea baltică, de la țările cele mai vulnerabile la un viitor atac rus, dar și prea mici pentru a putea contribui semnificativ la nota de plată. Ucraina ar trebui să fie „militarizată până-n dinți” pentru a descuraja Rusia, a argumentat președintele finlandez Alexander Stubb. Kaja Kallas, fost premier al Estoniei, a avertizat că UE trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău. „Nu avem un război rece, dar avem un război fierbinte pe pământ european, iar amenințarea e de ordin existențial”, i-a declarat ea presei. „E atât de reală pe cât poate fi.”

Acum, e discutabil cât de real poate fi în fapt pericolul ca Kremlinul să atace NATO, cu tot cu umbrela ei nucleară și garanțiile de securitate din Articolul 5. Ce nu e însă discutabil e natura urgentă a problemei ucrainene, adică a războiului terestru și aerian cu Rusia. Volodimir Zelenski a îndemnat la măsuri imediate, avertizând că Ucraina are nevoie de muniție de artilerie „cât mai curând cu putință”.

Dar în loc de măsuri concrete, muniție și bani pe masă, Zelenski a primit proclamații de solidaritate și cuvântări mobilizatoare. Macron a anunțat că săptămâna care vine membrii „coaliției voluntarilor” din Europa – din care nu fac parte Polonia, Germania, Finlanda, Franța și Italia – se vor întâlni cu Zelenski pentru a discuta detaliile unei posibile forțe europene de menținere a păcii. Dar cum Kremlinul a respins emfatic ideea de trupe NATO în Ucraina, iar Casa Albă refuză să susțină fie și simbolic prin militarii proprii o asemenea forță, conceptul e deja mort și îngropat.

După invazia din februarie 2022 UE a ajutat în total Ucraina, militar, cu 55 de miliarde de euro, comparabil cu ajutorul american de 66,5 miliarde de dolari. Europa i-a impus totodată Rusiei peste 600 de sancțiuni și a promis să le suplimenteze. Dar chiar și cu aceste sancțiuni, țările europene continuă să-i dea Rusiei mult mai mulți bani decât Ucrainei, sub forma achiziției niciodată întrerupte (și de fapt în creștere) de petrol și gaze. Rusia e al doilea furnizor de gaz lichefiat al Europei, importuri care în 2024 au crescut cu 25%.

Tot pe fondul întregii vorbării despre reînarmare s-a pierdut și anunțul că UE a renunțat să mai confiște activele rusești înghețate. Conform unor stenograme obținute de Deutsche Welle, liderii UE au convenit ca activele Kremlinului de peste 200 de miliarde de euro să „rămână înghețate” până când Rusia va fi sistat războiul și-i va fi plătit Ucrainei despăgubiri. Iar Viktor Orbán al Ungariei și-a reiterat iarăși vechea obiecție la persistența sancțiunilor, sugerând că și-ar putea folosi dreptul de veto în iulie, când ele vor trebui prelungite.

Promisiunile exagerate și jumătățile de măsură au devenit un fel de specialitate a UE. Iar toată fanfaronada despre preluarea inițiativei și suplinirea absenței SUA e, în practică, un efort stângaci de a masca lipsa banilor cu adevărat disponibili. În ciuda tuturor lozincilor, mai degrabă Europa decât America e cea care, în termeni reali, dezertează de la această bătălie.

Sursa: THE SPECTATOR / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba