Publicație de la Budapesta: Mass-media Guvernului Orbán slujeşte atât de frumos încât Vladimir Putin nici nu are nevoie să se amestece în alegerile din Ungaria
În Ungaria, mass-media centralizată este atât de mult în consens cu agenda politică pro-Moscova şi pro-China a Guvernului încât nici nu trebuie aşteptat ca Rusia sau China să se folosească de mijloace de comunicare pentru a influenţa alegerile parlamentare din Ungaria, a subliniat portalul de analiză Visegrad Insight la o masă rotundă care a fost organizată la Budapesta de Fundaţia Res Publica din Polonia.
Ca punct de pornire a dezbaterii s-a subliniat că Rusia are, fără îndoială, interese economice şi politice majore pentru a îl menţine la putere pe Viktor Orbán, iar în acest sens Kremlinul dispune de capacităţi şi de mijloace.
Europarlamentarul formaţiunii ungare Momentum, Katalin Cseh, a arătat că în comparaţie cu situaţia din Ungaria de acum patru ani, distrugerea statului de drept a continuat într-un ritm în care azi Guvernul Orbán este acela care încearcă să se amestece în probleme interne ale altor ţări, ignorând valorile de bază ale democraţiei.
Prin imixtiunea în treburile altor ţări Katalin Cseh s-a referit, probabil, la faptul că, potrivit unor informaţii de presă, fondurile Sistemului National de Cooperare (NER) ajung deja şi la mass-media slovenă. Analistul geopolitic al Political Capital, Loránt Győri, a menţionat: În timp ce Rusia exercită presiuni militare asupra întregii regiuni prin ameninţarea Ucrainei, nu demult am avut ocazia să vedem la întâlnirea premierului Viktor Orbán cu preşedintele rus Vladimir Putin, că cei doi doresc să se ajute reciproc pentru păstrarea puterii, cum ar, fi de exemplu, prin menţinerea unui preţ scăzut al gazelor naturale.
În estul Europei, Rusia şi China încearcă să câștige influență cu afaceri tentante şi cu exercitarea unei presiuni prin elita locală şi prin sistemul politic local. Între timp vor să se amestece şi în treburile UE prin relaţii bilaterale şi prin distgrugerea influenţei americane în Uniunea Europeană.
Printre participanţii dezbaterii au fost şi unii care au criticat UE din cauza vulnerabilităţii Ungariei. „Cea mai mare imixtiune reprezintă acea sumă imensă de bani pe care UE o alocă Ungariei şi care este cheltuită de Guvernul FIDESZ pentru a-și asigura propria putere”, a subliniat europarlamentarul Partidului Verzilor din Germania, Daniel Freund, potrivit căruia UE nici nu face nimic pentru ca subvenţiile sale să fie folosite în Ungaria.
Redactorul-șef al Visegrad Insight, Wojciech Przybylski a abordat acest subiect dintr-un alt unghi: „Vedem că Rusia şi China se tem atât de mult de procesele democratice şi de proprii lor cetăţeni încât democraţia este considerată drept o ameninţare pentru propriul lor sistem. De aceea nici nu ezită să se amestece în alegerile din alte țări, așa cum a făcut, de exemplu, Moscova în America.
Ceea ce ne poate salva ar putea fi suveranitatea informatională, un public bine informat şi un discurs pluralist. Tocmai aceasta este ceea ce Guvernul polonez înţelege în mod deformat, când prin mass-media vrea să îşi exercite controlul asupra propriei populaţii.
Şi acest lucru îl vedem şi în Ungaria unde Guvernul nu vrea să permită ca populaţia să îl controleze prin mass-media”, a spus Wojciech Przybylski, care a avertizat că nu trebuie puse prea multe speranțe în misiunea completă de monitorizare a OSCE a alegerilor parlamentare. „Oricare dintre părți câștigă în aprilie, dacă cealaltă pune la îndoială rezultatul, acesta nu va servi intereselor naționale sau securității democrațiilor europene.
De aceea trebuie consolidată iniţiativa societăţii civile privind redarea controlului oamenilor asupra procesului electoral și a informațiilor”, a adăugat Wojciech Przybylski. Europarlamentarul Katalin Cseh a mai afirmat că mulţi au reacţionat prin găsirea unui ţap ispăşitor la tensiunile enorme din ultimii ani. Astfel că sarcina opoziţiei – şi dintr-un anumit punct de vedere şi al instituţiilor UE – este redarea credinţei oamenilor că pot prelua această iniţiativă.
Şi dacă vedem că societatea civilă este fondatorul viitorului nostru, atunci trebuie să investim mult mai mult decât până acum pentru construirea accesului societăţii civile în mass-media.”Opoziţia are o sarcină imensă în aceste două luni dinaintea alegerilor pentru a schimba starea de spirit a oamenilor după campaniile de propagandă din ultimul deceniu.
Și aceasta este sarcina tuturor şi în UE care nu doresc ca țara lor să devină următoarea Ungarie, ceea ce se poate întâmpla foarte ușor. Dacă nu investim în democrația noastră, declinul acesteia s-ar putea accelera rapid și va fi foarte greu să ne ridicăm din această prăbuşire”, a avertizat Katalin Cseh.
Sursa: Nepszava/ Rador/ Traducerea: Rozália Gănciulescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii