G4Media.ro

Publicație maghiară: Primul ministru român a ales un şiretlic deştept

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Publicație maghiară: Primul ministru român a ales un şiretlic deştept

Şeful guvernului român a condiţionat de aderarea ţării sale la Schengen reglementarea solicitărilor din partea grupului OMV faţă de România în legătură cu proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, transmite publicația maghiară Index, citată de Rador Radio România.

Luni, Marcel Ciolacu a primit în biroul său delegaţia grupului OMV condusă de directorul general Alfred Stern. Conform comunicatului emis după întâlnire, statul român susţine în totalitate proiectul realizat de OMV în comun cu întreprinderea energetică de stat Romgaz din România cu o investiţie de aproximativ 4 miliarde euro în zona cu o rezervă de gaz metan de 100 miliarde metri cubi din zona Mării Negre care aparţine de România.

În cadrul întâlnirii Ciolacu a precizat că este vorba despre cea mai importantă investiţie energetică a ţării sale, care face să devină un actor important pe piaţa energetică, deoarece în zăcământ se află o cantitate de gaz metan cu care s-ar putea acoperi pe o perioadă de aproape 10 ani necesarul total de gaz al României.

Primul ministru şi-a exprimat în acelaşi timp şi speranţa că împotrivirea „întrutotul nefondată” a cancelarului austriac Karl Nehammer nu va avea un efect neplăcut asupra aprecierii României din partea OMV, deoarece acest lucru nu ar fi benefic pentru niciuna dintre părţi.

„Conform formei actuale a legii offshore, sprijinim şi în continuare proiectul Neptun Deep şi vom argumenta şi în continuare în favoarea aderării României la Schengen, iar în eventualitatea cazului în care Austria nu îşi va modifica poziţia, ne vom adresa Curţii Europene” – se precizează în comunicatul guvernului român citând cele spuse de Ciolacu.

Potrivit portalului de ştiri G4Media.ro, în cadrul convorbirilor de luni Ciolacu ceruse din partea directorului general: „să-şi exercite întreaga sa influenţă economică la cancelarul austriac în interesul admiterii României la Schengen, deoarece în atmosfera pe care a creat-o veto-ul lui Nehammer, în România nu se va putea pune pe ordinea de zi o modificare a legii offshore”.

Portalul citat a evocat că în iunie OMV a înaintat la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei de Comerţ Internaţional (ICC) cu sediul la Paris o plângere împotriva legii offshore din România, care permite ca guvernul de la Bucureşti să poată limita temporar valorificarea liberă şi preţul purtătorilor de energie exploatate pentru cazul în care această măsură ar deveni necesară pentru asigurarea furnizării de căldură pentru populaţie sau pentru îndeplinirea „obligaţiilor de solidaritate” ale României faţă de UE.

Media din România afirmă că directorul general al OMV a solicitat întâlnirea cu primul ministru român în legătură cu modificarea legii offshore şi în speranţa de a obţine o reducere a impozitului special pentru profitul suplimentar(extra) al întreprinderii energetice, însă a plecat cu mâna goală.

Ciolacu îi transmisese încă de vineri cancelarului austriac că va da în judecată Austria dacă guvernul de la Viena va recurge din nou la veto în problema admiterii României în spaţiul Schengen. Însă Nehammer a semnalat că îşi va menţine poziţia, conform căreia o extindere nu este oportună atâta vreme cât nu funcţionează protejarea frontierelor exterioare.

Luni şeful guvernului român a precizat în cadrul unei noi declaraţii de presă: „Dacă Austria consideră că sistemul de protejare a graniţelor interioare este atât de nefuncţională, nu are nimic împotrivă să-l părăsească şi să se înconjoare cu sârmă ghimpată”.

A adăugat totodată că „celelalte ţări membre – inclusiv şi România – vor găsi un remediu pentru grijile spaţiului Schengen”.

Sursa: Index.hu/ Rador Radio România/ Traducerea: Imola Stănescu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Aiurea, vremea siretlicurilor si a negocierilor era inainte de votul la care Austria a folosit veto. Dar USL nu e numai corupt dar e si puturos si incompetent, mai ales Bode, asa ca acum se chinuie sa lipeasca la loc oala sparta.

  2. Fentacii pesedisti sunt cunoscuti ca fiind sireti, pentru noi nu e o noutate asta. Ne-a ajuns siretenia lor. Din cauza sireteniei lor a ramas tara sa bata pasul pe loc.

  3. M-a dat pe spate Ciolacu cu șmecheria lui… șmecher rău covrigarul ăsta, mai ales că o să plătim cu toții șmecheriile lui…

  4. Te incurci in termeni, adjective: sireteni desteapta, ce o fi aia? Siret, destept. In loc de scoala, educatie, atentie la ceea ce mai trebuie sa inveti, sa faci mai bine, ne bazam pe siretenia PM-ului. Un presedinte tace, un PM se crede la coltul blocului.

  5. Mai degrabă ”șiretlic deștept” ( okos csel ) în titlul original din Index. Tradus corect.

  6. pe praful asta ciolacu se tine de siretlicuri 😀

  7. asta știe, asta face.
    șiretlicuri și covrigi.