G4Media.ro

Puncte de înnoptare pentru turiști, amenajate în Delta Dunării: „A fost aprobat…

Sursa foto: Pixabay

Puncte de înnoptare pentru turiști, amenajate în Delta Dunării: „A fost aprobat primul traseu pilot de turism lent”

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) va pune la dispoziţia turiştilor anul viitor trei puncte de campare în zone neamenajate pentru persoanele care vor să viziteze Delta şi să vadă rezultatul restricţiilor de mediu specifice zonelor naturale protejate, transmite Agerpres.

Bulete a declarat pentru Agerpres că plajele sălbatice de la Marea Neagră trebuie să revină comunităţilor locale, în condiţiile în care unităţile administrativ-teritoriale (UAT) din Sulina, Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, şi Vadu, Corbu, judeţul Constanţa, sunt primele interesate de obținerea unor venituri.

„Pe termen mediu şi lung, trebuie găsită modalitatea legală pentru a da aceste plaje în administrarea UAT-urilor respective. În acest sezon estival, am aplicat sancţiuni pe toată paleta de contravenţii existente în legea nr. 82, de la aceste activităţi desfăşurate pe plajele sălbatice, pentru că avem şi agenţi economici formaţi din localnici care nu au prea înţeles că trebuie să respecte câteva obligaţii din punctul de vedere al mediului şi atunci au fost sancţionaţi, până la campare, dar mult mai puţin decât în anii trecuţi”, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.

El a amintit că, în luna mai a acestui an, Consiliul ştiinţific al ARBDD şi-a dat avizul pentru amenajarea unor puncte de campare.

„De anul viitor, pentru că acest sezon e aproape de sfârşit, vom avea câteva locuri de înnoptare în Deltă conexe unui turism lent pe apă şi uscat. La iniţiativa asociaţiei Ivan Patzaichin, a fost aprobat primul traseu pilot de turism lent care va conţine şi trei puncte de înnoptare într-o primă fază. Vom dori ca aceste puncte de înnoptare să fie extinse la cel puţin câte un punct pe fiecare zonă funcţională a Deltei, pentru că este corect ca o administraţie modernă să permită şi turistului să petreacă o noapte în natură, să vadă care e rezultatul unor restricţii de mediu care de multe ori nu sunt foarte uşor de digerat”, a mai spus guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete.

Potrivit sursei, camparea va fi permisă doar în corturile amplasate de ARBDD, între anumite ore şi unui număr stabilit de persoane.

Camparea pe plajele sălbatice sau în alte zone decât cele amenajate special în Deltă este interzisă de mai mulţi ani, însă presiunea creşte continuu pe aceste zone, considerate de cercetători deosebite în condiţiile în care plajele constituie primele teritorii câştigate în mod natural de uscat în defavoarea Mării Negre.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Spectacolul de drone rusești este si el inclus?