G4Media.ro

Punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, redeschis după 15 ani

Sursa foto: Facebook / CFR Infrastructura

Punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, redeschis după 15 ani

Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a redeschis marţi punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, pentru reluarea circulaţiei feroviare la graniţa cu Ucraina, pe relaţia Teresva – Câmpulung la Tisa, a anunţat CFR Infrastructură pe pagina sa de Facebook.

Ultimul tren de călători între Ucraina şi România prin cele două puncte de frontieră, Teresva (UZ), respectiv Câmpulung la Tisa (CFR), a circulat în anul 2007, relatează Agerpres.

Pe 12 octombrie, SRCF Cluj a redeschis punctul feroviar de frontieră Valea Vişeului, care permite reluarea circulaţiei trenurilor de călători la graniţa cu Ucraina, pe linia cu ecartament larg Berlibas – Valea Vişeului.

SRCF Cluj continuă programul de reparaţii la infrastructura feroviară, lucrări care au drept scop fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relaţia direct Teresva – Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei – Bocicoi – Valea Vişeului – Berlibas, în prezent fiind în derulare reparaţiile pe linia cu ecartament larg Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei, respectiv Sighetu Marmaţiei – Valea Vişeului (ecartament mixt), lucrări estimate a se finaliza până la finalul anului.

„De la începutul anului, odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, CFR SA a depus eforturi susţinute pentru a face faţă creşterii capacităţii transportului feroviar de călători şi de marfă, înregistrat atât în punctele de frontieră de la graniţa cu Ucraina (Valea Vişeului, Halmeu şi Vicşani), dar şi cele de la graniţa cu Republica Moldova (Cristeşti Jijia, Socola, Fălciu şi Galaţi Largă), prin lucrările executate în regie proprie, lucrări care au avut drept scop atât reluarea traficului feroviar pe linii CF (ecartament larg/ecartament normal) închise cu ani în urmă, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor de tranzitare şi de manevră pe liniile din staţiile de cale ferată”, se menţionează în comunicat.

Până în prezent, lucrări finalizate de CFR SA în zonele feroviare de frontieră au vizat: Staţia de frontieră Valea Vişeului – redeschisă larg Valea Vişeului (CFR) – Berlibas (UZ), linie cu ecartament; Staţia de Frontieră Hamleu – redeschise 4 linii CF (2 linii cu ecartament larg şi 2 linii cu ecartament normal), consolidate 16 linii CF (ecartament normal/ecartament larg) şi 47 de aparate de cale; Staţia de Frontieră Vicşani – redeschise 13 linii CF (6 linii cu ecartament normal, 7 linii cu ecartament larg); Staţia de Frontieră Fălciu – redeschisă linia CF Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră; Staţia de frontieră Cristeşti Jijia – redeschise 5 linii CF (3 linii cu ecartament larg şi 2 linii cu ecartament normal); Staţia de frontieră Socola – redeschise 2 linii CF (ecartament larg şi ecartament normal); Staţia de frontieră Galaţi Largă – redeschise 2 linii CF, respectiv linia CF Galaţi Largă Ana – Galaţi Bazin – Galaţi Mărfuri – Port Docuri (ecartament larg) şi linia CF Siloz Port Docuri – Galaţi Mărfuri – Galaţi Călători (ecartament normal).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...