G4Media.ro

„Pur și simplu dezgustător”: Zelenski, după vizita la Moscova a fostului cancelar…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

„Pur și simplu dezgustător”: Zelenski, după vizita la Moscova a fostului cancelar german Schröder

Președintele Volodimir Zelenski a calificat drept „pur și simplu dezgustătoare” vizita pe care Gerhard Schröder, fostul cancelar al Germaniei, a efectuat-o recent în Rusia, o vizită după care a declarat că Putin este pregătit să reia negocierile de pace cu Ucraina, potrivit cotidianului ucrainean Pravda.

„Ei bine, în general, este pur și simplu dezgustător când foști lideri ai unor state puternice cu valori europene lucrează pentru Rusia, care luptă împotriva acestor valori”, a declarat Zelenski, fără a menționa însă numele lui Schröder.

Miercuri, 3 august, fostul cancelar Schröder a declarat că președintele Putin este pregătit să rezolve războiul cu Ucraina pe cale diplomatică. Schröder și Putin s-au întâlnit la Moscova în săptămâna precedentă.

„Vestea bună este că Kremlinul dorește o soluție diplomatică. A existat deja o încercare de a organiza negocieri între Rusia și Ucraina, de exemplu la Istanbul în luna martie a acestui an… Prima realizare este acordul privind cerealele. Poate că, încet-încet, se poate extinde până la o încetare a focului”, a declarat fostul cancelar al Germaniei.

Între timp, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, președinta Comisiei de Apărare din Bundestag-ul german, l-a criticat pe Schröder, afirmând că „soluțiile diplomatice” ale lui Putin se învârt în jurul controlului asupra estului Ucrainei.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Aici are dreptate Zele, nemții sunt in ultimul hal in fata Rusiei.
    Fostul cancelar a fost acolo sa milogească ceva gaz pentru Germania, nici vorba de pace.

  2. era clar de la bun inceput, nemtii vor sa cada ucrainienii la pace cu rusii in absolut orice conditii. V-au vandut pentru gaz si vor vinde pe oricine pentru gaz, inclusiv tara noastra, daca se va pune vreodata problema. Pentru vestul europei, estul salbatic a fost mereu o entitate nebuloasa dar foarte utila ca moneda de schimb cu marii bullies din est, de la turci la rusi.

    • Stai calm, rusule, nu e tot Occidentul ca Germania. UK și USA sunt și vor fi de partea noastră.

    • @vladimir… Băiețaș, englezii au dovedit prin,,ciurcil” cât înseamnă România pt ei, ne-au vândut rușilor în scris pe o bucată de hârtie igienică. Citește și tu o carte, documentează te, e gratis!

    • „UK și USA sunt și vor fi de partea noastră.”
      Desigur, cu thoughts and prayers.

  3. @vladimir… Băiețaș, englezii au dovedit prin,,ciurcil” cât înseamnă România pt ei, ne-au vândut rușilor în scris pe o bucată de hârtie igienică. Citește și tu o carte, documentează te, e gratis!

  4. Zelenski e de-a dreptul gretos…

  5. Germania nu-si inchide economia/lasa pe drumuri miliaone de muncitori. E touchy Zelenski cu moaca lui de labrador, dar cand o sa se imputa treaba prin Octombrie/noiembrie, mi-e teama ca ramane singurel..

  6. Degeaba vrea Kremlinul sa discute despre încheierea războiului, dacă Zele vrea continuarea lui pentru că mai are armament de vândut.

  7. Bai fratilor, nu mai aduceti argumente de bun simt, „Vladimir Putin e vaccinat cu Pfizer” s-a prins bre ca toti suntem rusi. Uite, eu recunosc ca m-a chemat Putin la el in bunker si mi-a dat ordin sa plantez deznadejdea si indoiala printre cititorii g4media. In opinia lui acest portal de stiri e esential pentru cistigarea razboiului informational si de propaganda. E cel mai important obiectiv de informare corecta a vestului democratic. Nu mai avem nicio sansa sa mai ducem la bun sfirsit misiunea incredintata de mama Rusie.

  8. Ce-i corect e corect !

  9. G4Media, chiar ati evoluat. Angajati-va la CNA, ca poate faceti o paine mai calda.