Purtarea căştii de protecţie devine obligatorie pentru utilizatorii trotinetelor electrice din Barcelona
Utilizatorii de trotinete electrice din Barcelona vor avea obligaţia de a purta căşti de protecţie începând de sâmbătă, în virtutea unei noi reglementări adoptate de Primăria locală, care a confirmat totodată o interdicţie privind circulaţia pe trotuare cu aceste dispozitive de transport, informează AFP.
Într-un comunicat, Primăria din Barcelona a anunţat că va începe să îi sancţioneze pe cei care nu respectă aceste reguli încă din 1 februarie, data la care intră în vigoare această ordonanţă. Utilizatorii care vor circula fără căşti de protecţie riscă o amendă de 100 de euro, transmite Agerpres.
Pentru a-i proteja pe pietoni şi în conformitate cu o măsură impusă de Direcţia Generală a Traficului (DGT) spaniol, trotinetele electrice nu vor mai putea să se deplaseze pe trotuare. În caz de nerespectare a acestei dispoziţii, amenzile ar putea ajunge până la 500 de euro.
Noua reglementare nu se limitează însă doar la trotinete: bicicletele vor fi şi ele supuse interdicţiei de a rula pe trotuare, cu excepţia cicliştilor însoţiţi de minori.
Noua ordonanţă a Primăriei locale, care interzicea deja folosirea trotinetelor electrice de persoane cu vârste mai mici de 16 ani, fixează totodată limita de viteză pentru aceste aparate la 25 km/h, în conformitate cu normele stabilite de DGT.
La fel ca în alte mari oraşe europene, autorităţile din Barcelona au înăsprit în ultimii ani reglementarea acestui mijloc de transport foarte popular, dar şi criticat după producerea a numeroase accidente.
Primăria locală le-a obligat deja pe companiile care ofereau trotinete în regim de autoservire să le retragă de pe drumurile publice. Începând din 2023, a fost interzis şi transportul trotinetelor în metrou sau în autobuz din motive de siguranţă.
Alte oraşe, precum Madrid, Paris şi Las Vegas, au decis să interzică pur şi simplu trotinetele oferite în regim de autoservire după ce le-au autorizat iniţial pentru o vreme.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.