Purtarea măştii în spaţiile publice închise este din nou obligatorie în Israel
Israelul a anunţat vineri că reintroduce obligativitatea purtării măştii în locurile publice închise, după o creştere a numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, într-o ţară în care mai mult de jumătate din populaţie a fost complet vaccinată, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Din cauza creşterii numărului de infectări, Ministerul Sănătăţii a anunţat că începând de astăzi, 25 iunie, la prânz (09:00 GMT), vor fi necesare măştile în toate locurile care nu sunt la exterior, cu excepţia locuinţelor”, a precizat ministerul într-un comunicat.
În plus, israelienii sunt sfătuiţi să poarte o mască sanitară în timpul marilor adunări în aer liber, „de exemplu în timpul evenimentelor legate de ‘marşul mândriei’ (Pride Parade) care va avea loc în acest week-end”, a declarat ministerul cu referire la marşul organizat la Tel-Aviv vineri după-amiază, la care sunt aşteptaţi mii de oameni.
Copiii cu vârsta sub şapte ani, persoanele cu dizabilităţi şi cei care practică un sport sunt scutiţi de obligaţia de a purta o mască în interior.
Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat miercuri că dacă peste 100 de cazuri noi de coronavirus vor fi înregistrate zilnic timp de o săptămână, purtarea unei măşti va fi din nou obligatorie.
Începând de luni, autorităţile sanitare au înregistrat zilnic peste 100 de noi pacienţi cu COVID-19.
Israelul a anunţat miercuri că amână redeschiderea teritoriului său pentru turişti „din cauza îngrijorărilor cu privire la posibila răspândire a variantei Delta” a coronavirusului.
Peste cinci milioane din cei 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au primit două doze de vaccin anti-COVID-19.
În total, au fost raportate peste 840.000 de contaminări de la începutul pandemiei în Israel, între care 6.428 de decese asociate COVID-19.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii