G4Media.ro

Purtătoarea de cuvânt a ASPA, după ce o femeie a fost omorâtă…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Purtătoarea de cuvânt a ASPA, după ce o femeie a fost omorâtă de câini în zona Lacul Morii: Am ridicat peste 120 de câini / Capturarea nu rezolvă cauza, ci efectul

Purtătoarea de cuvânt a Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Cătălina Trănescu a declarat, după ce o femeie a fost omorâtă de o haină de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din Capitală, că ASPA a ridicat peste 120 de câini din luna aprilie a anului 2022, când victima făcuse sesizare după ce fusese atacată în aceeaşi zonă anul trecut, şi până în prezent, potrivit news.ro.

„E o zonă cunoscută ca fiind o zonă cu câini fără stăpân. De la momentul respectiv (de anul trecut de când femeia fusese atacată în aceeaşi zonă – n.r.) şi până în prezent ASPA a derulat zeci de acţiuni în această zonă. Am ridicat peste 120 de câini până în prezent, din aprilie anul trecut de la incidentul de atunci până acum. Am făcut sesizări către alte autorităţi deoarece nu e doar problema ASPA. Am spus şi repetăm – capturarea nu rezolvă cauza, ci efectul”, a afirmat, sâmbătă, Cătălina Trănescu.

Chestionată la ce instituţii se referă şi ce măsuri pot fi luate, purtătoarea de cuvânt a ASPA a răspuns: „Departe de mine de a face in ping pong între instituţii, însă sunt lucruri reale care ţin de competenţele şi atribuţiile fiecărei instituţii”.

„ASPA e responsabilă în a gestiona. Ar trebui să avem sprijinul Poliţie Locale, Poliţie Naţionale care au atribuţii să verifice aceşti câini, proprietarii de câini, dacă sunt microcipaţi, sterilizaţi şi ţinuţi în locuri în care să nu aibă acces să iasă pe locul public. S-au agravat problemele cu proprietăţile private. Sunt proprităţi private care nu sunt îngrădite corespunzător. Ei ies din curţi cum şi când vor. Ei sunt nesterilizaţi şi se înmulţesc. Odată ridicaţi câinii de ASPA sunt duşi în unul din cele trei centre, sunt microcipaţi, sterilizaţi, vaccinaţi şi promovaţi spre adopţie. Dacă ar ieşi de acolo ar fi o trasabilitate. Aceştia sunt câini care nu sunt microcipaţi, sunt abandonaţi”, a mai explicat Trănescu.

Poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă printr-un apel la 112, de faptul că o femeie care alerga în zona Lacului Morii, din Sectorul 6, ar fi fost muşcată de câini, a transmis Poliţia Capitalei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. Femeia, care are 43 de ani, ar fi fost atacată în aceeaşi zonă şi anul trecut, moment în care Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a anunţat că a ridicat mai mulţi câini, precizând însă că existau şi animale aflate pe proprietăţi private, dar neîmprejmuite corespunzător.

De asemenea, reprezentanţii Primăriei Sector 6 au precizat că terenul respectiv pe care a fost atacată femeia este unul privat şi ar fi aparţinut CAP, iar împroprietăririle ar fi fost făcute de autorităţile din Chiajna.

„Primăriile de sector nu au atribuţii pe partea de ecarisaj, singura instituţie abilitată să monitorizeze şi să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureştiului este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale”, mai arată Primăria Sector 6.

Totodată, primăria de sector mai spune că Poliţia Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existenţa câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Pentru psd-pnl caini sunt mai importanți.

  2. S-a înființat și Poliția Animalelor, taman-degeaba. Curios e că, acum nimeni nu e responsabil de nefericitul eveniment.

  3. Negligența în serviciu ar trebui mai aspru sancționată. De asemenea și cei care au abandonat patrupezii în locurile publice. Drept exemplu poate serviiiii statul american Texas unde fiecare câine este vacținat, are un număr și un act. Proprietarul e responsabil deplin pentru comportaamentul patrupedului

  4. Activiștii de la protecția animalelor unde au dispărut ? Acum câteva zile un bărbat a fost omorât tot de câini în județul Brașov.
    Ce este mai important ? Să nu protejăm viața semenilor noștri sau să eutanasiem câinii periculoși ?
    Parlamentul nostru a avut grijă să pedepsească numai oamenii care maltratează animalele, câinii care omoară oameni zburdă veseli în libertate.
    În toate orașele zonele de agrement sunt pline de câini lăsați liberi, majoritatea stăpânilor devin agresivi dacă le atragi atenția că trebuiesc ținuți în lesă conform legii.

  5. Kurwa asta bugetară nu a făcut altceva decât bot șefului ei.

  6. Acum e clar că autoritățile se b ul ăne sc undeva prin niște birouri călduțe pe bani mulți și rezultate nexam. Ăia trebuie băgați la pușkerie în bloc, da victima s-o ierte Dumnezeu n-a tras și ea o concluzie pe ce terenuri virane aleargă și ce autorități de pepsiglas avem? Mai ales că a mai fost mușcată tot acolo.

  7. Ne trebuie o Organizație pentru protecția oamenilor. Nici Guvernul, nici Poliția, nici altcineva nu ne protejează. Doar bat din gură. Iar după o nenorocire ca asta, nimeni nu răspunde, nici cu funcția, nici penal, nici financiar, nimic, nimic.

  8. Tocmai ce am venit de la tura. In camp sunt si „de ai strazii” care mai fac un foc etc. E cam wild zona prin imprejurimi, de la depozite, case saracacioase…pana la caini. https://www.libertatea.ro/stiri/locul-unde-femeia-a-fost-atacata-de-caini-primaria-s6-la-270-metri-de-cea-mai-apropiata-locuinta-4420238

  9. Waw, ce harnici ați fost!

  10. Dar câte femei sunt omorâte zilnic de violenta domestica si viol sau chiar și avort de ce nu urlați? Nu aveți tupeu? Atunci nu mai contează viata omului? Sau contează doar când e vorba de niște animale care tot din cauza unor iresponsabili ajung pe străzi.

  11. Ai cam mult tupeu sa vorbești despre abandon de animale, considerând ca majoritatea orfanilor din perioada comunismului sufereau fiindcă trotinete ca tine se plictiseau la locul de muncă cu Gigel infipt în voi.

    Oricum dacă nevasta își omoară bărbatul în somn e o eroină în ziua de azi. Deci, cu tot respectul, marș ! (Dacă tot vorbim de câini)