G4Media.ro

Jean-Francois Bohnert a fost numit la șefia Parchetului Național Financiar din Franța/…

Jean-Francois Bohnert a fost numit la șefia Parchetului Național Financiar din Franța/ Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiției

Jean-Francois Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, a fost numit marți la șefia Parchetului Național Financiar, echivalentul francez al DNA, a anunțat purtătorul de cuvânt al ministerului francez al Justiției pe Twitter.

”Jean-Francois Bohnert a fost numit în funcția de Procuror Național Financiar (PNF). Decizia urmează să fie publicată”, a anunțat pe Twitter Youssef Badr, purtătorul de cuvânt al ministerului francez al Justiției.

Pe 12 iulie, RFI scria că procurorul francez Jean-François Bohnert va fi numit la șefia Parchetului financiar francez, post pentru care a fost audiat cu o zi în urmă.

G4Media.ro scrisese cu o săptămână înainte că Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi în cursa pentru șefia Parchetului European, este favorit să preia șefia Parchetului Național Financiar francez, echivalentul DNA din Franța, potrivit televiziunii franceze TV5. Bohnert ar urma să-i ia locul actualei șefe a PNF, Eliane Houlette, căreia i s-a încheiat mandatul. Dacă Bohnert va fi numit în fruntea DNA-ului francez, Consiliul UE nu ar mai avea practic niciun motiv să se opună numirii lui Kovesi la sefia Parchetului European.

O săptămână mai târziu, pe 19 iulie, Administrația prezidențială a transmis într-un comunicat că președintele francez, Emmanuel Macron, i-a promis lui Klaus Iohannis, în cadrul unei convorbiri telefonice, că va retrage candidatura lui Francois Bohnert de la șefia Parchetului European și că o va susține pe Laura Codruța Kovesi.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 iulie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron. Cei doi omologi au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european. În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, Președintele Emmanuel Macron i-a transmis Președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată în comunicatul Administrației prezidențiale.

Cu o zi înainte, pe 18 iulie, Parlamentul European anunțase că își menține susținerea pentru Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European.

Consiliul UE l-a susținut până acum pe Jean-François Bohnert în cursa împotriva lui Kovesi, care la rândul său este susținută de Parlamentul European. Cele două instituții europene nu au ajuns la un compromis atât timp cât ambii candidați și-au menținut pozițiile.

Parchetului Național Financiar a fost înființat în 2014 ca un instrument de luptă împotriva criminalității financiare și în cinci ani de activitate a avut câteva reușite majore: condamnarea lui Claude Guéant (mâna dreaptă a lui Nicolas Sarkozy) și a lui Teodorin Obiang (vicepreședinte în Guineea Ecuatorială), dar și forțarea filialei elvețiene a băncii HSBC la plata unei sume de 300 de milioane de euro pentru evitarea unui proces. De asemenea, PNF a deschis un răsunător proces de corupție împotriva ex-președintelui Nicolas Sarkozy, o premieră în istoria Franței.

Foto: Francois Bohnert

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Codruța,
    Te rugăm să-i dai o șansă lui Daddy, lasă-l să sune la 112 după ajutor!

  2. Ne bucuram!

  3. Alertă maximă în alianța fmmpsdaldeudmr. Dacă lucrurile merg pe drumul corect,în maxim doi ani incep condamnarile din această alianță odioasă care a distrus țara.

  4. La preț de doua corvete…

  5. Pe surse umbla zvonul ca va fi numit un belgian iar România va rămâne cu buza umflata chiar dacă ciolos s-a vândut pe ceva euro in plus la salariul de eurodeputat. Așa merg treburile in ue 🙂 ori candidezi singura ca Ursula și câștigi ori “ca codruta” și ieși pe 3 sau 4. C-așa-i in tenis…