Purtătorul de cuvânt al PNL anunță că experții Standard & Poor’s au avertizat Guvernul că vor schimba perspectiva evaluării pentru România dacă nu se va opera nicio modificare la OUG 114
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a afirmat vineri că experţii Standard & Poor’s „au transmis oficialilor guvernamentali” că agenţia va schimba perspectiva evaluării pentru România, dacă nu se vor face modificări la Ordonanţa 114/2018, transmite Agerpres.
„Sunt informaţii care au ajuns la noi, că în aceste zile s-au purtat discuţii la Ministerul de Finanţe şi că aceste discuţii au eşuat, pentru că experţii agenţiei de rating Standard & Poor’s au transmis oficialilor guvernamentali că, în situaţia în care nu se va opera nicio modificare la Ordonanţa 114, agenţia de rating va schimba perspectiva evaluării pentru România. Mai mult, ştim din informaţii absolut sigure că reprezentanţii Ministerului de Finanţe au cerut răbdare şi mai mult timp şi au promis că vor modifica această ordonanţă. Ceea ce vedem că până astăzi nu s-a întâmplat”, a susţinut Dancă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că schimbarea perspectivei de rating pentru România „va atrage consecinţe” încă de la anunţul agenţiei de rating Standard & Poor’s.
„Vor creşte dobânzile pentru toţi românii, pentru toţi cei care au credite bancare, aceştia vor plăti rate la bancă mai mari, va duce la o depreciere a monedei naţionale şi la o devalorizare a economiilor fiecărui român care are în acest moment depozite la bancă, va duce la o prăbuşire a bursei şi la o depreciere a activelor, a valorii companiilor româneşti, va fi un efect devastator pentru economia românească şi cei care conduc Ministerul de Finanţe şi Guvernul României au o singură măsură la dispoziţie pentru a opri prăbuşirea economiei: să abroge de urgenţă Ordonanţa 114”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.
În opinia sa, „este inadmisibil ca, după toate aceste avertismente, să continue această luptă cu economia românească şi cu investitorii”.
„Nu sunt vinovaţi pentru acest lucru nici companiile străine, nici multinaţionalele, nici alte structuri oculte, văzute de unii analişti ai guvernării PSD-ALDE. Este doar vina lor pentru ceea ce au făcut în aceşti ani, faptul că economia României şi perspectivele acesteia s-au degradat foarte grav în ultima perioadă. Un ultim argument pentru care agenţia de rating Standard & Poor’s va modifica perspectiva de rating a României este situaţia bugetară şi acest lucru confirmă că bugetul României nu prezintă încredere, că este construit cu bani falşi şi conţine date nereale, ceea ce justifică şi mai mult retrimiterea acestui buget în Parlament, pentru o adoptare pe baze economice reale”, a opinat Dancă.
Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii