G4Media.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL, despre declarațiile ministrului PSD al Sănătății referitoare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL, despre declarațiile ministrului PSD al Sănătății referitoare la pastilele de iodură de potasiu: ”Este nevoie de profesionalism atunci când se comunică/ Nu ar fi târziu, poate chiar mâine, să iasă cu precizări”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a precizat, luni seară, referindu-se la distribuţia pastilelor de iodură de potasiu, că subiectul a fost comunicat în aşa manieră încât a lăsat foarte mult loc imaginaţiei populaţiei, fără să fie oferite explicaţii clare. Stroe este de părere că este nevoie de profesionalism atunci când se comunică astfel de date sensibile. ”Din păcate, declaraţia domnului Rafila de astăzi a lăsat foarte mult loc de interpretări”, a afirmat liberalul.

Ionuţ Stroe a declarat, luni seară, la Antena 3, că subiectul privind distribuirea iodurii de potasiu nu ar trebui să lase loc de interpretări.

”Cu siguranţă există foarte multe întrebări al căror răspuns, în momentul de faţă, a fost lăsat pur şi simplu la nivelul rodului imaginaţiei sau percepţiei publice. În mod normal, un ministru când comunică public, mai ales pe subiecte de o asemenea sensibilitate, trebuie să facă cu profesionalism, trebuie să o facă cu calm, obiectiv şi complet. Subliniez complet. Din păcate, declaraţia domnului Rafila de astăzi a lăsat foarte mult loc de interpretări. Foarte bine că a fost completat ceea ce declara domnul ministru de Ministerul Sănătăţii, unde cred că e nevoie în continuare de a explicat public în ce situaţii se administrează această iodură de potasiu, cum se administrează, cine sunt persoanele care pot şi sunt şi intră în acest program şi în mod evident cum îşi va procura oamenii acest lucru”, a declarat Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL este de părere că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ar trebui să facă unele precizări pe acest subiect.

”Eu cred că este o estimare nefericită, e o simplă coincidenţă că astăzi s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu declaraţiile ruşilor în legătură cu centrala de la Zaporojie şi declaraţia sau răspunsul domnului Rafila la întrebarea jurnaliştilor. În mod normal, astfel de situaţii n-ar trebui să se întâmple. Campania la nivel naţional care vine să protejeze sănătatea publică, iată a lăsat loc de foarte multe interpretări şi cred că nu ar fi târziu, chiar şi acum, poate chiar mâine, ministrul să iasă cu precizări cu detalii în legătură cu acest program tocmai pentru a nu genera panică. Venim după 2 ani de pandemie, suntem într-un context de securitate extrem de complicat. Oamenii au temeri, frici în momentul de faţă, medicii de familie declară că au fost contactaţi cu insistenţă de pacienţi care îşi doresc procurarea acestui medicament cât mai repede. Dar calmul şi obiectivitate şi repet, informaţia completă trebuie să să primeze în astfel de situaţie”, a mai adăugat Stroe.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este „perfect funcţional”.

Alexandru Rafila a făcut apel la populaţia eligibilă să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora medicamentul se eliberează gratuit în farmacii.

Decaraţiile ministrului au generat un val de reacţii ale pacienţilor, care au aglomerat cabinetele medicilor de familie.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Si sa le spuna oamenilor explicit ca pot face infarct de la ele.

  2. Rafila, acest ministru cu mentalitate sovietica…induce doar panica. Cum mai putem avea încredere în instituțiile din România? Mai exista statul roman, cel care se presupune că ne protejează?

  3. Nici tat’su nu le-a spus țăranilor că o să-i împuște …I-a luat ca din oală…Cu toate asta nu se cade ca un fiu să-și renege părintele…Cri.minal ori ba, la urma urmei i-a dat viață și la ținut în școli înalte…

  4. Care oameni au „frici” ?
    Cei care sunt pe plaja si la Untold claie peste gramada, in timp ce colcaie covid-ul in marile orase si in spitale?

  5. Învăţaţi-l pe ăsta să nu îl mai ia gura pe dinaintea minţi că la ăsta numai propaganda e de el şi tot ce a făcut la viaţa lui e doar de imagine şi nimica altceva.
    Măi fraţilor l-aţi ales că aţi văzut că se simte bine la tembelizor şi dă din gură fără oboselă că îi place să fie băgat în seamă de aţi ajuns să credeţi că e şi competent măi demenţilor.