Purtătorul de cuvânt al PPE, după votul din Consiliul UE referitor la Kovesi: Cer Guvernului Dăncilă să ne spună exact ce s-a votat, ce rol are votul și ce mandat a avut România
Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt al PPE, solicită Guvernului Dăncilă să precizeze exact ce s-a votat miercuri în cadrul Consiliului UE referitor la șefia Parchetului european, susținând că pe agendă nu figura respectivul punct. De asemenea, Mureșan cere lămuriri despre ce înseamnă votul dat în privința celor trei candidați, precum și ce mandat a avut România la respectivul vot.
Comunicatul integral al lui Siegfried Mureșan:
Cer Guvernului României să ne spună public dacă a supus la vot numirea Procurorului European astăzi în Reuniunea ambasadorilor la Uniunea Europeană din statele membre.
În agenda oficială a reuniunii scria „procesul de pregătire în cadrul Consiliului”. Cer sa ne spună ce s-a votat astăzi și ce rol are votul dat astăzi în procedura de selecție a Procurorului European.
Noi, Parlamentul European, am fost mereu extrem de transparenți; am comunicat din timp că va avea loc audierea celor 3 candidați în data de 26 februarie în Comisia pentru libertăți civile și în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European.
Cer, de asemenea, Guvernului României, să spună public ce mandat a avut România in ședința Consiliului, mai exact, cum a votat delegația României care a condus reuniunea de astăzi.
Președinția română a Consiliului Uniunii Europene este a poporului român, iar Guvernul României trebuie să facă politica oamenilor, nu doar a lui Liviu Dragnea și Tudorel Toader. Guvernul are obligația să fie transparent.
Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat azi pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul Reims), pe primul loc, urmat de Laura Codruța Kovesi și candidatul german Andres Ritter, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. După acest vot din Consiliul UE urmează votul din Parlamentul European și o negociere între parlament și statele membre (Consiliul UE).
Votul din Consiliul UE a fost organizat după ce comitetul de selecție a transmis Consiliului scrisoarea de motivare. Reamintim că Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în clasamentul realizat de comitetul independent de selecție (detalii aici).
Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că Guvernul nu îi va da un mandat ambasadorului României la Uniunea Europeană cu privire la susţinerea candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European.
„După cum ştiţi, doamna Laura Codruţa Kovesi nu este propunerea noastră pentru procuror european. Atâta timp cât nu este propunerea noastră, a Guvernului României, nu vreau să vorbesc despre acest subiect. (…) Sunt foarte multe posturi în care poate ajung români şi care ajung acolo fără să aibă susţinerea Guvernului sau a cuiva din România. Nu ştiu. Eu nu cred că trebuie să vorbesc despre acest lucru atâta timp cât nu a fost nominalizarea Guvernului României”, a spus Dăncilă după reuniunea conducerii PSD întrebată dacă România ar trebui să susţină candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European.
Dăncilă a afirmat că ştie care este procedura în cazul alegerii procurorului-şef al Parchetului European.
„Nu am acordat această susţinere. (…) Guvernul nu are nicio legătură cu această propunere”, a subliniat Dăncilă, precizând că Guvernul nu va da un mandat ambasadorului României cu privire la această candidatură.
Premierul a susţinut că Preşedinţia Consiliului UE înseamnă că România trebuie să fie mediator imparţial.
„Ştiţi ce presupune Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene? Că trebuie să fim mediatori imparţiali. Noi nu putem să fim de-o parte sau de alta în Consiliu. Probabil când ajunge în Coreper (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană – n.red.), cred că săptămâna aceasta, vom vedea cum vor vota statele membre”, a arătat Dăncilă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii