G4Media.ro

Putin a promulgat o lege care anulează datoriile financiare ale soldaţilor care…

Sursa foto: YASUYOSHI CHIBA / AFP

Putin a promulgat o lege care anulează datoriile financiare ale soldaţilor care luptă cel puțin un an în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, transmite Reuters citată de Agerpres.ro.

Respectiva lege prevede anularea datoriilor până la suma de 10 milioane de ruble (echivalentul a 95.835 de dolari) în cazul recruţilor faţă de care sunt deschise proceduri de recuperare a acestor datorii până la data de 1 decembrie, dacă aceştia semnează un contract prin care se angajează să lupte cel puţin un an în Ucraina, transmite Agerpres.

Rusia încearcă să atragă în armată voluntari dispuşi să lupte pe frontul ucrainean prin oferirea de stimulente financiare şi a mărit soldele soldaţilor, dar acestea diferă de la o regiune la alta, în unele cazuri aceste solde lunare echivalând cu multe salarii medii pe economie.

Putin a dispus în septembrie 2022 mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, dar în prezent ezită să decreteze o nouă mobilizare, întrucât cea precedentă a provocat exodul a sute de mii de ruşi care şi-au părăsit ţara de teama că ar putea fi trimişi pe front. Preşedintele rus a promis de atunci că nu va mai ordona vreo mobilizare, el susţinând că ar fi suficient numărul celor care se oferă voluntari pentru a intra în rândurile armatei.

Însă în prima jumătate a acestui an numărul celor care s-au arătat dispuşi să semneze contracte cu armata rusă a scăzut dramatic, înregistrând totuşi o creştere după ce Ucraina a atacat în august provincia rusă Kursk.

Războiul lansat de Rusia prin invazia asupra Ucrainei în februarie 2022 are caracteristicile unui conflict de uzură sângeros, în care ambele tabere suferă mari pierderi umane dificil de înlocuit. În timp ce Rusia încearcă în continuare să se limiteze la voluntariat, Ucraina a adoptat măsuri stricte de mobilizare care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Uraa acum isi pot cumpara linistiti pe datorie sicriul