G4Media.ro

Putin a promulgat o lege care impune amenzi de până la 30.000…

Sursa foto: Kremlin.ru

Putin a promulgat o lege care impune amenzi de până la 30.000 de ruble (aproximativ 330 de dolari) pentru neprezentarea la biroul de recrutare

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care impune amenzi de până la 30.000 de ruble (aproximativ 330 de dolari) pentru neprezentarea la biroul de recrutare după primirea convocării respective, potrivit Agerpres.

Măsura, publicată pe portalul oficial de informaţii juridice, va intra în vigoare de la 1 octombrie.

Astfel, pentru neprezentarea la un centru de înrolare fără justificare, bărbaţii de vârstă militară vor trebui să plătească între 10.000 (110 dolari) şi 30.000 de ruble.

Până acum, amenda în astfel de cazuri era cuprinsă între 500 şi 3.000 de ruble (aproximativ 5-32 de dolari).

Legea prevede de asemenea amenzi mai mari pentru angajatorii care nu prezintă organismului militar corespunzător lista angajaţilor lor de vârstă militară.

Rusia a aprobat anterior o lege care interzice recruţilor să părăsească ţara din ziua primirii citaţiei militare sau a publicării acesteia într-un registru electronic.

În plus, în cazul în care persoana în cauză nu se prezintă la centrul de înrolare timp de câteva zile, i se va interzice temporar să deschidă o afacere, să obţină un permis de conducere, să cumpere bunuri imobiliare sau să solicite un împrumut bancar.

Potrivit deputaţilor ruşi, aceste legi urmăresc să corecteze numeroasele greşeli făcute în timpul mobilizării din septembrie anul trecut, prima decretată de Kremlin după cel de-al Doilea Război Mondial.

Totodată, potrivit mai multor relatări din mass-media, scopul este de a preveni o repetare a exodului a sute de mii de ruşi care a avut loc în septembrie trecut, când aproximativ 300.000 de ruşi au fost înrolaţi pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Sincer, aș prefera amenda! Poate pe asta se bazează, să mai strângă bani pentru buget!

  2. Romania conduce din nou, conform celui mai recent proiect de lege pe tema asta, amenda pentru cetatenii romani care nu se prezinta daca sunt chemati poate ajunge pana la 8000 de lei (in jur de 1600€). Mori de invidie Putin!

  3. Este o lege făcută ca să nu mai deranjeze șmecherii și smecherașii din teritoriu. Doar proștii și săracii ajung carne de tun.