G4Media.ro

Putin a promulgat o lege care reglementează minarea de criptomonede în Rusia…

Sursa foto: Unsplash

Putin a promulgat o lege care reglementează minarea de criptomonede în Rusia după ce luna trecută avertizase asupra ”creșterii necontrolate” de energie pentru astfel de activități

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce reglementează minarea de criptomonede în Rusia, după ce avertizase luna trecută asupra „creşterii necontrolate” a consumului de energie electrică necesară acestei activităţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Noua lege stabileşte că guvernul de la Moscova împreună cu Banca Centrală a Rusiei vor stabili cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice şi juridice pentru a mina criptomonede în Rusia.

De asemenea, numai anumite persoane sau companii înregistrate într-un registru special ţinut de autorităţi vor avea dreptul de a efectua operaţiuni cu criptomonede, iar guvernul va putea interzice orice minare de criptomonede într-o regiune anume în cazul unei presiuni prea mari asupra reţelei electrice a acesteia.

Legea acum promulgată interzice astfel minarea criptomonedelor de către persoanele juridice şi de cele autonome implicate în orice fel de activitate legată de furnizarea şi comercializarea energiei electrice.

Noul act normativ mai prevede că în Rusia criptomonedele nu pot fi folosite ca mijloc de plată, cu excepţia celor minate în această ţară.

Rusia este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali, alături de Statele Unite şi Kazahstan, în activitatea de „minare”, operaţiune care constă în efectuarea unei serii lungi de calcule având ca rezultat producerea unei unităţi de criptomonedă. Însă aceste calcule necesită echipamente informatice puternice şi implică astfel un consum colosal de energie.

„Ce este alarmant? Creşterea necontrolată a consumului de electricitate pentru minare de criptomonede, (care) poate conduce la o penurie de electricitate în anumite regiuni”, a avertizat Vladimir Putin luna trecută la o şedinţă de guvern unde a fost discutat acest subiect.

„Acest lucru a fost deja observat în regiunile (siberiene) Irkuţk, Buriatia, Transbaikalia”, a continuat el, considerând că este vorba despre o problemă „acută şi plină de consecinţe” pentru anumite companii şi oraşe.

Potrivit preşedintelui rus, „aproape 1,5% din consumul total de electricitate” al Rusiei este destinat minării de criptomonede, procent care „continuă să crească”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Dictatorii pot reglementa, democrații nu!

  2. Asta în timp ce România închide ochii la rușii care dețin ferme de criptomining