Putin a pus ochii pe Belarus. Vestul îl poate ajuta să reziste

Vladimir Putin și-a petrecut mare parte dintre cele două decenii de când e la putere încercând să restabilească domnia Moscovei asupra fostelor republici sovietice. În general, el a eșuat. Cu toate că a aplicat presiuni economice, a organizat fraude electorale, a pornit campanii de propagandă și războaie cibernetice și, în cazul Georgiei și Ucrainei, a recurs la invazie militară, el nu a recuperat decât câteva fragmente de teritoriu din exteriorul frontierelor Rusiei, alienând concomitent țări care îi erau cândva prieteni apropiați.

(analiză preluată din The Washington Post, via Rador)

Dar Putin este totuși subestimat. El a pornit acum o nouă acțiune de subjugare a Belarusului, o țară cu 10 milioane de locuitori înghesuită între Rusia, țările baltice și Polonia. Scopul său este să-l forțeze pe președintele belarus Aleksander Lukașenko să implementeze în sfârșit un acord vechi de 20 de ani care ar contopi efectiv cele două țări, transformând practic Belarusul într-o provincie. Lukașenko opune însă rezistență, afirmând că nu vrea să fie „ultimul președinte al Belarusului”. Deși el este orice numai nu un partener atractiv pentru Vest, tentativa lui de a-și salva țara merită sprijinită.

Sigur, Lukașenko și Occidentul s-au mai aflat deja în aceeași situație. Vicleanul autocrat a evitat solicitările dlui Putin de a face concesii în privința suveranității, dar și presiunea Vestului pentru a-și liberaliza regimul, manevrând înainte și înapoi între cele două puteri. Între timp, el a ratat unele ocazii. După ce promisese alegeri prezidențiale corecte în 2006 și 2010, dl Lukașenko le-a fraudat pe ambele, reprimând cu brutalitate protestele. Drept urmare SUA și UE au adoptat sancțiuni contra lui; SUA nu mai au ambasador la Minsk din 2008.

Lucru care s-ar putea schimba acum, mulțumită noii manevre a dlui Putin. El a oprit livrările de petrol subvenționat de care economia belarusă depinde puternic, cerând implementarea tratatului demult înghețat privind uniunea. La o întrevedere de vineri, dl Putin a respins din nou apelurile dlui Lukașenko de a reinstitui rabatul la petrol și gaze. Dacă își va menține poziția, economia Belarusului ar putea fi grav afectată: o cincime din exportul ei o constituie produse rafinate din petrol rusesc ieftin.

Dl Lukașenko a făcut un spectacol din rezistența pe care o opune presiunii rusești, cumpărând de la Norvegia încărcătura unui petrolier. Iar secretarul american de stat Mike Pompeo a montat și el un spectacol din care ar reieși că-l ajută, vizitând Minskul pe 1 februarie – prima vizită a unui șef al Departamentului de Stat acolo după 1993. Dl Pompeo a promis că administrația Trump va trimite un ambasador în Belarus și l-a asigurat pe dl Lukașenko că „producătorii noștri de energie sunt gata să vă livreze 100% din necesarul vostru de petrol, la prețuri competitive”.

Nu încape îndoială că dl Pompeo trebuie să fi resimțit o oarecare satisfacție făcând această ofertă, într-un moment în care Rusia menține pe linia de plutire industria petrolieră a Venezuelei, în ciuda sancțiunilor americane. Dar chiar și dacă ea va fi pusă în practică, petrolul american nu va salva rafinăriile Belarusului.

În schimb, dl Lukașenko ar putea fi nevoit să aleagă între a ceda sub presiunea dlui Putin – ori măcar a face câțiva pași în acea direcție – și a-și supune economia la terapia de șoc necesară pentru a o elibera de Rusia.

Dacă va alege ultimul curs, SUA și UE ar trebui să facă ce pot pentru a-i ușura suferința, continuând totodată să preseze pentru ameliorarea situației în materie de drepturile omului.

Traducere: Andrei Suba

Sursa foto: Facebook