G4Media.ro

Putin acuză Polonia că are pretenții teritoriale în fosta URSS și avertizează…

Sursa foto: Kremlin.ru

Putin acuză Polonia că are pretenții teritoriale în fosta URSS și avertizează că va folosi „toate mijloacele” pentru a proteja Belarusul de un atac

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Polonia că are pretenții teritoriale asupra unor zone din fosta URSS și a avertizat că o agresiune împotriva Belarusului ar echivala cu o agresiune împotriva Rusiei la care Moscova va răspunde „prin toate mijloacele posibile”, potrivit BBC.

„Izbucnirea unei agresiuni împotriva Belarusului va fi echivalentă cu o agresiune împotriva Federației Ruse. Vom răspunde cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a amenințat președintele Vladimir Putin în timpul unei reuniuni televizate a Consiliului de Securitate.

Potrivit lui Putin, „în ceea ce-i privește pe liderii polonezi, ei se așteaptă probabil să formeze un fel de coaliție sub umbrela NATO și să intervină direct în conflictul din Ucraina, pentru ca apoi” să smulgă „o bucată mai grasă pentru ei înșiși, pentru a-și recâștiga, așa cum cred ei, teritoriile lor istorice – Ucraina de Vest de astăzi”.

Putin a susținut, de asemenea, că livrările de arme occidentale nu au ajutat Kievul să avanseze pe linia frontului în contraofensiva sa, afirmând că aceasta nu a produs până acum „niciun rezultat”.

„Resursele colosale care au fost +injectate+ în regimul de la Kiev nu ajută, și nici livrările de arme occidentale, tancuri, artilerie și rachete”, a declarat el în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, transmisă la televiziune.

Vladimir Putin i-a mai acuzat pe liderii polonezi că „au „uitat” că „partea de vest a Poloniei este un cadou al lui Stalin pentru această țară”.

Anterior, Putin a folosit acuzațiile privind „cadourile” teritoriale din partea autorităților sovietice pentru a justifica anexarea Crimeei și invazia Ucrainei.

Comentariile președintelui rus vin după ultimul răspuns al Poloniei, în această dimineață, la începerea antrenamentului trupelor Wagner sub comanda lui Evgheni Prigojin în Belarusul vecin.

În această dimineață, ministrul polonez al apărării a decis să deplaseze trupe spre granița sa estică cu Belarus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. A luat-o razna singur in buncăr!

  2. ni-no, ni-no… bine, mesajul asta e pt publicul lui intern…

  3. Logica de votcar… Polonia ar ataca Belarus ca sa obtina o bucata din Ucraina. Si asta cu sprijin Nato, care ajuta Ucraina 18 luni… 🤦

  4. E clar suntem condamnati daca diliul asra are controlul asupra valizei nucleare.
    E obsedat cu teritoriul,Rusia e tara cu cea mai mare suprafata din lume si totusi tem.belul a simti ca are nevoie de spatiu,si acum crede ca ceilalti sunt la fel de pe aratura ca el.