Putin amenință că Rusia va ținti țările din Europa în care Statele Unite ar desfășura rachete nucleare cu rază intermediară de acțiune
Rusia va riposta oricărei desfăşurări de rachete nucleare americane cu rază ”intermediară” de acţiune în Europa şi va ţinti atât ţările în care aceste rachete vor fi desfăşurate, cât şi Statele Unite, a ameninţat miercuri, în discursul său anual în faţa deputaţilor şi sentorilor, preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters, citat de News.ro
Putin a declarat în acest discurs că Rusia nu caută confruntarea şi că nu va face primul pas în desfăşurarea unor rachete ca replică faţă de ieşirea Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat cu Washingtonul în 1987.
Liderul de la Kremlin a reafirmat că răspunsul Moscovei la orice desfăşurare de rachete nucleare va fi hotătât şi a îndemnat administraţia americană a lui Donald Trump să se gândească bine la consecinţele unei asemenea decizii.
Rusia urmează să se doteze până în 2021 cu noi rachete cu rază ”intermediară” de acţiune, a anunţat în urmă cu două săptămâni ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.
El a făcut acest anunţ după decizia lui Trump de a retrage Statele Unite, după şase luni, din acest tratat încheiat în 1987 şi care elimină o întreagă clasă de rachete de croazieră şi balistice – terestre – americane şi ruse, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.
Washingtonul şi-a justificat decizia acuzând Rusia că a încălcat Tratatul INF prin faptul că a dezvoltat un nou tip de rachetă, Novator 9M729 – SSC-8 în terminologia NATO.
Vladimir Putin a răspuns acestei decizii anunţând că Rusia încetează, la rândul său să respecte Tratatul INF.
Sursa: News.ro
Citește și
Rusia vrea să dezvolte noi sisteme de rachete după retragerea din INF
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii