G4Media.ro

Putin anunță că e gata să revină în acordul privind exporturile de…

Sursa foto: Kremlin.ru

Putin anunță că e gata să revină în acordul privind exporturile de cereale ucrainene dacă cererile sale vor fi îndeplinite „în totalitate”

Rusia este pregătită să revină în acordul privind exporturile de cereale ucrainene dacă cererile sale vor fi îndeplinite „în totalitate”, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că fără aceasta prelungirea acordului „nu mai are sens”, potrivit Agerpres.

„Vom examina posibilitatea de a reveni la acord, dar cu o condiţie: dacă toate principiile de participare a Rusiei la acest acord vor fi luate în calcul şi realizate fără excepţie şi în totalitatea lor”, a declarat Putin în cursul unei reuniuni guvernamentale difuzată de televiziune.

Rusia a decis în această săptămână să nu prelungească acordul care permitea exporturile de cereale ucrainene după luni de critici faţă de acest text, Moscova afirmând că propriile sale livrări de produse agricole şi de îngrăşăminte sunt obstrucţionate de sancţiuni.

Ea cere astfel ca bănci şi instituţii financiare ruseşti să fie reconectate la sistemul bancar internaţional SWIFT, de care ele au fost private după începerea invaziei în Ucraina în februarie 2022.

Sectorul agricol al Rusiei, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale împreună cu Ucraina, trebuie astfel să facă faţă lipsei de piese de schimb pentru utilaje şi industrie, precum şi problemelor de asigurare a navelor.

În fine, Moscova cere reluarea funcţionării giganticei conducte care leagă oraşul rusesc Togliatti de portul ucrainean Odesa şi care serveşte exportului de amoniac, componentă-cheie a îngrăşămintelor. Această conductă a fost afectată de o explozie în iunie, atribuită Kievului de Moscova.

„De îndată ce aceste condiţii vor fi îndeplinite, vom reveni imediat la acest acord”, a spus Putin, acuzând ţările occidentale că „au profitat fără ruşine” de exporturile de cereale din Ucraina.

Putin a acuzat totodată Occidentul că se serveşte de acordul din care Rusia s-a retras săptămâna aceasta ca de un instrument de „şantaj politic”.

„În loc să ajute ţările care au realmente nevoie, Occidentul a utilizat acordul cu privire la transportul de cereale în scopuri de şantaj politic şi a făcut din el un instrument de îmbogăţire a multinaţionalelor şi a speculatorilor de pe piaţa mondială”, a afirmat Putin.

Potrivit lui, acord privind cerealele a provocat pierderi cifrate la 1,2 miliarde de dolari agricultorilor ruşi şi o scădere a rentabilităţii exporturilor.

„Ţara noastră este în măsură să înlocuiască cerealele ucrainene atât în plan comercial, cât şi gratuit”, a spus în continuare Putin, prezicând o „recoltă record” în acest an

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Avea raposatu’ C.V. Tudor o vorba: „Da o m…, nu vrei!?”