G4Media.ro

Putin, avertismente către Macron

Putin, avertismente către Macron

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a atenţionat vineri pe omologul său francez Emmanuel Macron împotriva oricărei ‘acţiuni necugetate şi periculoase’ în Siria, (acţiune) ce ar putea avea ‘consecinţe imprevizibile’, după ameninţări cu ripostă din partea ţărilor occidentale în urma unui presupus atac chimic, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

‘Este esenţial să se evite orice acţiune necugetată şi periculoasă ce ar constitui o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi care ar avea consecinţe imprevizibile’, a anunţat Kremlinul într-un comunicat, în urma unei discuţii telefonice între cei doi şefi de stat.

‘Vladimir Putin a pus accentul pe necesitatea de a desfăşura o anchetă aprofundată şi obiectivă, până la finalizarea căreia ar fi înţelept să ne abţinem de la orice acuzaţie la adresa indiferent cui’, a continuat Kremlinul.

La rândul său, în timpul acestei convorbiri Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa pentru o ‘intensificare’ a concertării acţiunilor între Paris şi Moscova ‘pentru a aduce pacea şi stabilitatea’ în această ţară, a anunţat Palatul Elysee.

Totodată, preşedintele francez ‘şi-a exprimat regretul cu privire la veto-ul impus de Rusia în Consiliul de Securitate şi care a împiedicat un răspuns unit şi ferm’ din partea ONU la presupusul atac chimic din Ghouta de Est, potrivit Preşedinţiei franceze.

Potrivit Palatului Elysee, preşedintele francez a subliniat, în timpul discuţiei sale cu Vladimir Putin, ‘profunda sa îngrijorare cu privire la degradarea continuă a situaţiei pe teren’ în Siria.

‘El a amintit priorităţile Franţei în dosarul sirian: lupta împotriva terorismului şi prevenirea oricărei resurgenţe a Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) în regiune, diminuarea suferinţelor civililor prin respectarea deplină a rezoluţiei 2401 a Consiliului de Securitate al ONU şi o acţiune umanitară consolidată, demararea imediat ce va fi posibil de negocieri asupra unui proces politic credibil şi cuprinzător’, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele Macron intenţionează să efectueze la sfârşitul lui mai prima sa vizită în Rusia după ce a fost ales preşedinte al Franţei, în mai 2017.

Această convorbire telefonică între Putin şi Macron a intervenit în condiţiile în care ţările occidentale par să ezite să întreprindă atacuri asupra instalaţiilor militare din Siria pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad după presupusul atac chimic.

Joi, Casa Albă a anunţat că preşedintele american Donald Trump nu a luat încă o ‘decizie finală’ în ceea ce priveşte declanşarea loviturilor. În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a lansat un apel către occidentali să ”reflecteze serios” la consecinţele acţiunilor lor, asigurând totodată că Moscova nu doreşte o ”escaladare”.

Citeste mai multe despre criza siriana

Siria. Rusia oscilează între compromis şi acţiune militară

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează