G4Media.ro

Putin, către liderii UE: Orice presiune asupra conducerii Belarusului sau amestec în…

Sursa Foto: Kremlin.ru

Putin, către liderii UE: Orice presiune asupra conducerii Belarusului sau amestec în treburile interne este contraproductivă / UE a anunțat sancțiuni împotriva unor lideri ai regimului Lukașenko

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus joi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în cadrul unei convorbiri telefonice, că orice presiune asupra conducerii din Belarus sau amestec extern în afacerile interne sunt contraproductive, a anunţat Kremlinul, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Cele două părţi au fost de acord că o normalizare cât mai grabnică a situaţiei din Belarus este în interesul atât al Rusiei, cât şi al Uniunii Europene, a mai precizat Kremlinul într-un comunicat.

Autorităţile din Belarus au lansat joi o anchetă penală asupra noului organism al opoziţiei, „consiliul de coordonare”, acuzându-l de tentativă ilegală de a acapara puterea, la o zi după ce liderul Aleksandr Lukaşenko a ameninţat că va curăţa străzile de protestatarii care contestă realegerea sa în funcţie.

Miercuri, liderii UE reuniţi într-un summit extraordinar prin videoconferinţă dedicat situaţiei din Belarus au anunţat că nu recunosc rezultatul alegerilor din această ţară, iar un număr de state membre au cerut organizarea de noi alegeri.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat la finalul reuniunii că UE va adopta „în curând” sancţiuni împotriva unui număr „substanţial” de lideri ai regimului lui Aleksandr Lukaşenko, responsabili de „violenţe, represiuni şi fraude electorale”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Piticul atomic strikes again!!!

  2. Barbarii de tirani români sunt primi care ar declara război atat Rusiei cat și SUA.

  3. Crăcănel caută să abată atentia lumii de la ditai muscoiul pe care-l il simte pe caciulă in cazul Navalnii…