G4Media.ro

Putin cere creşterea producţiei de armament: „Trebuie să ne dublăm şi să…

Photo by Ramil SITDIKOV / POOL / AFP

Putin cere creşterea producţiei de armament: „Trebuie să ne dublăm şi să ne triplăm eforturile în această direcţie”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut o creştere semnificativă a ritmului de producţie de armament, la peste doi ani de la începerea războiului împotriva Ucrainei, relatează DPA, citată de Agerpres.

„Trebuie să ne dublăm şi să ne triplăm eforturile în această direcţie”, a declarat el miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei de apărare.

Doar prin introducerea cât mai rapidă a sistemelor de armament de ultimă generaţie, Rusia ar putea reuşi să rămână cu un pas înaintea Ucrainei în război, a spus liderul rus.

De asemenea, Putin a justificat numirea vicepremierului Andrei Belousov în funcţia de nou ministru al apărării, afirmând că este nevoie de inovaţie şi de un management eficient.

Preşedintele a declarat că Rusia cheltuieşte puţin peste 8,7% din produsul intern brut pentru armată şi securitate. „Acesta este un buget mare. Şi suntem obligaţi să îl folosim cu atenţie şi în mod eficient”, a spus el.

Belousov, în vârstă de 65 de ani, are sarcina de a integra sectoarele economice care sunt importante pentru securitate şi armată în economia generală, a spus Putin.

Totodată, liderul de la Kremlin i-a mulţumit fostului ministru al apărării Serghei Şoigu, prezent şi el, pentru restructurarea armatei din ultimii ani.

„Multe lucruri nu au fost clare pentru noi sau pentru cei implicaţi în construirea forţelor armate înainte de începerea ostilităţilor”, dar Şoigu a reuşit să organizeze armata astfel încât aceasta să fie capabilă să facă faţă cerinţelor vremurilor, a spus şeful statului. În calitate de secretar al Consiliului Naţional de Securitate, Şoigu va fi responsabil şi în viitor de problemele legate de armament.

Putin l-a înlocuit pe apropiatul său în funcţia de ministru al apărării şi pentru că era nemulţumit de progresele făcute de armata rusă în războiul împotriva Ucrainei. Recentele scandaluri de mită din jurul lui Şoigu sunt o dovadă a slăbirii tot mai accentuate a poziţiei politicianului, scrie DPA, citând experţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Pe hartie creste PIB-ul. Asa au crescut PIB-ul ai
    Dar se duce in moloz pe front.

    Este o crestere economica fake. Dar! Armelense vor duri folosite (din pacate!)

  2. Normal că triplează „producția”, China le trimite tot și ei înșurubează! China, cu banii europeni susține Rusia să omoare europeni! Măcar SUA nu așteaptă să moară un milion de americani și să-i fie cucerită coasta de vest înainte să inițieze sancțiuni economice Chinei, Europa reacționează ca un gigant cu picioarele de lut, incet, prea puțin si prea târziu! Este ca dinozaurul la care creierul primește informația că i-a fost mâncată coada la 30 de minute după ce i-a fost mâncată!
    Puneți taxe pe tot ce se produce in China!!! 😒😒😒