G4Media.ro

Putin conduce un Mercedes pe podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula…

Sursa foto: Telegram / Anton Geraschenko

Putin conduce un Mercedes pe podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula Crimeea, avariat în luna octombrie de un camion capcană / Președintele rus a „inspectat tronsonul de drum reabilitat”

Președintele rus Vladimir Putin a traversat luni cu o mașină marca Mercedes podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula Crimeea, după ce acesta a fost avariat de un camion capcană în luna octombrie.

Liderul de la Kremlin a vorbit cu muncitorii și cu un înalt oficial guvernamental, relatează Reuters, citată de The Guardian.

Atacul cu bombă, din 8 octombrie, a întrerupt circulația pe una dintre cele două benzi ale podului. Rusia a dat vina pe Ucraina și a răspuns cu un val de lovituri asupra instalațiilor energetice ucrainene și a altor infrastructuri cheie.

„Șeful statului a inspectat tronsonul de drum reabilitat. Președintele a fost însoțit de viceprim-ministrul Marat Khusnullin. Nikita Khrapov, inginer-șef al FKU Uprdor Taman, și Evgeny Chibyshev, director general adjunct al Nizhneangarsktransstroy, i-au vorbit, de asemenea, lui Vladimir Putin despre progresul lucrărilor de reparații”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Kremlinului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Sosia numărul 3 poate.

    • Sosie nesosie, eu vreau sa stiu de ce are un Mercedes occidental decadent si lgbt sub fund si nu o Lada sau un Moscvici corecte, ortodoxe si accesibile rusului de rand ?

    • … de ce nu o trotineta turmentat cu ghidonul înfipt în c.ur…???!!!!

  2. Ce simplu ar fi fost daca….

  3. daca l-ar omora ucrainienii, restul rusilor s-ar preda

    se stie ca asa ajuns rusia mare, pe baza unui singur om

  4. Povesti, so bo lanul je gos sta la 10 metri sub pamant 24/24, sa fim seriosi.

  5. Pai cum ramane coane Putin cu occidentul decadent? Eu credeam ca vei conduce o Lada si cand colo tu conduci Mercedes de la tarile neprietenoase.

  6. Degeaba daca nu e pe un cal alb si pieptul dezgolit

  7. Podul a fost reabilitat deci ucrainienii au treaba din nou.

    • Reabilitarea durează 6 luni.

    • iar au aparut trolii anti usr. doar hotii pot critica usr pt ceva. acum se dau si anti rusi. canta la alta masa, losere.

  8. Sa mai se ducă dracu cu Ucraina lor și propaganda de doi lei de nesimtiti

  9. Intrebarea e, de ce avea nevoie schizofrenicul de propaganda de genul asta? Ce a vrut sa arate? Ca s-a refacut podul? Discutabil, nu se vede nicaieri care parte a podului e! A vrut sa arate ca e bine sanatos? Iarsi discutabil, nu i se vede capul din fata, se vede un profil, ceafa si ochii in oglinda retrovizoare. Si, apropo, pana mea, e presedinte, de ce avea nevoie sa conduca el masina?

  10. Cât curaj are sosia!

  11. Propaganda pentru rusnaci.

  12. Putin are fața umflată, rotundă în ultimii ani. Asta e o glumă de sosie.

    • @ Părerea mea – Mda, asa e, dar nu cred ca e sosie, am studiat bine filmuletul, io zic ca e o filmare mult mai veche aia din masina. Exista si o filmare pe sosea cu el, cu gluga in cap, acolo i se vede fata umflata, io zic ca e ceva diferenta fata de cel de la volan (care se vrea tot atunci filmata).

  13. Asta sta de 3 ani in buncar de frica lui Covidutz. De granitele Ucrainei nu are curaj sa se apropie nici pe simulator.

  14. BORmasina Mercedes are scaune moi la piele…sa nu se kakaceasca tzaru pe el…o foloseste si make…

  15. Nu e aurus ca merțanul…
    Lui Putin ii e frică de Newton, poarta centura.
    Noua drona ucrainiana cu raza de 1000km va fi testată pe podul de suflet a lui Putin