Putin dispune crearea unui centru de reabilitare pentru soldaţii ruşi răniţi în Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova crearea unui centru special de reabilitare pentru soldaţii răniţi în luptele din Ucraina şi stabilirea unui sistem de sprijin pentru militari şi familiile lor, a anunţat Kremlinul, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
Acest centru va fi responsabil cu furnizarea de medicamente, reabilitatea şi reinserţia socială, inclusiv formarea şi capacitarea soldaţilor a căror sănătate este afectată de campania militară.
Putin le-a cerut de asemenea ministerelor apărării şi sănătăţii, precum şi autorităţilor impuse de Rusia în teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat, să scutească medicii de mobilizarea parţială decretată în septembrie.
Rusia nu a dezvăluit numărul soldaţilor săi răniţi în campania militară începute pe 24 februarie contra Ucrainei. De atunci, Moscova a difuzat doar de trei ori informaţii despre numărul soldaţilor ucişi, de două ori în martie şi încă o dată în septembrie, când a susţinut că 5.937 de militari ruşi au murit până la acea dată în conflictul din Ucraina, informaţie neconfirmată de surse independente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii