Putin elogiază manevre ruseşti în curs de ”foarte înalt nivel” la Oceanul Pacific / Participă 25.000 de militari, 167 de nave şi vapoare, 12 submarine şi 89 de avioane şi elicoptere
Preşedintele rus Vladimir Putin elogiază luni manevre ruseşti de ”foarte înalt nivel” la Oceanul Pacific, la care iau parte zeci de nave şi avioane, pe fondul unei apropieri de China şi tensiuni cu Occidentul, din cauza Războiului rus din Ucraina, relatează News.ro, care preia AFP.
”Prima etapă a acestor exerciţii-surpriză s-a desfăşurat într-adevăr la un nivel foarte înalt”, s-a felicitat Vladimir Putin într-o întâlnire cu ministrul său al Apărării Serghei Şoigu.
La aceste exerciţii – care au fost anunţate săptămâna trecută şi care intervin în toiul unei vizite în Rusia a ministrului chinez al Apărării Li Shangfu – iau parte peste 25.000 de militari, 167 de nave şi vapoare, 12 submarine şi 89 de avioane şi elicoptere, a precizat, la rândul său, Serghei Şoigu în această întâlnire.
Potrivit lui Serghei Şoigu, forţele ruseşti care paritcipă la aceste manevre s-au antrenat, în cadrul primei etape, să detecteze submarine inamice în apropierea Golfului Petru cel Mare, la Marea Japoniei, şi la Golful Avacinski, în sud-estul Peninsulei Kamciatka, în Extremul Orient rus.
Cea de a doua etapă – care se desfăşoară în prezent – cuprinde manevre vizând să verifice capacităţile submarinelor strategice şi capacitatea lor de a folosi armament – în apărarea antiaeriană – la Marea Ohoţk, situată între Rusia şi Japonia, la Oceanul âPacific, a precizat Serghei Şoigu.
Cea de a treia şi ultima etapă a exerciţiului începe marţi.
Aceasta constă în exerciţii de tir de rachetă menite să distrugă submarine şi nave inamice şi tiruri de artilerie – împotriva unor ţinte aeriene şi maritime -, potrivit ministrului rus.
”Avem în prezent priorităţi clare în recurgerea la forţele noastre armate. Este vorba, înainte de toate, despre partea ucraineană şi de tot ceea ce este legat de apărarea poporului nostru în (regiunea ucrainean ă anexată) Donbas, în estul Ucrainei”, a anunţat Vladimir Putin.
”Dar nimeni nu a anulat sarcinile legate de dezvoltarea Flotei, inclusiv la (Oceanul) Pacific”, a subliniat liderul de la Kremlin.
Ministrul chinez al Apărării Li Shangfu, care a fost primit duminică de către Vladimir Putin, la Kremlin, a lăudat legăturile foarte puternice dintre Moscova şi Beijing, ”care depăşeşsc alianţele militaro-politice ale epocii Războiului Rece”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank